Comentarii inspirate (st. 11)

Creștinul și datoriile financiare

Sabat după-amiază, 10 martie

Purtaţi-vă cinstit şi corect în această lume rea de aici. Unii vor fi cinstiţi când vor vedea că cinstea nu le pune în pericol interesele lumeşti, dar toţi cei care acţionează pe baza acestui principiu vor avea numele şters din cartea vieţii.

Trebuie cultivată cinstea strictă. Nu trecem prin lume decât o singură dată, nu ne putem întoarce ca să ne îndreptăm greşelile, de aceea, fiecare mişcare trebuie făcută în temere de Dumnezeu şi cu mare atenţie. Cinstea şi diplomaţia nu se vor împăca una cu cealaltă – fie diplomaţia va fi subordonată, iar adevărul şi cinstea vor deţine controlul, fie diplomaţia va lua frâiele şi cinstea va înceta să conducă. Ele nu pot acţiona împreună, nu se pot împăca niciodată una cu cealaltă. Când Dumnezeu Îşi va aduna nestematele, cei sinceri, cei deschişi, cei cinstiţi vor fi aleşii Săi, comorile Sale. Îngerii pregătesc coroane pentru ei şi lumina de la tronul lui Dumnezeu va fi reflectată în splendoarea ei de aceste diademe din pietre preţioase. – Comentariile lui Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 6, p. 1081

Unii nu s-au conformat planului de dăruire sistematică, aducând ca scuză faptul că mai au încă datorii. Ei spun că mai întâi trebuie să „nu datoreze nimănui nimic”. Dar aceasta nu este o scuză. Am văzut că ei trebuie să dea cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Unii sunt conştienţi că trebuie să „nu datoreze nimănui nimic” şi socotesc că Dumnezeu nu le mai poate cere nimic până nu scapă de datorii. Însă se înşală în această privinţă. Ei nu reuşesc să-I dea lui Dumnezeu ce Îi aparţine. Toţi credincioşii trebuie să-I aducă Domnului o jertfă potrivită. Cei care sunt îndatoraţi ar trebui să ia suma datorată din ceea ce au, iar din ce a rămas, să dea o parte. – Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 196

Dumnezeul cel veșnic, Acela care are viaţă în Sine Însuși, Cel necreat, El Însuși fiind Izvorul și Susţinătorul a toate, este singurul îndreptăţit la suprema închinare și adorare. Omului îi este interzis să-i dea oricui altcuiva locul cel dintâi în simţămintele sale sau în slujirea sa. Tot ce cultivăm și tinde să slăbească iubirea noastră faţă de Dumnezeu sau să ia locul slujirii pe care I-o datorăm devine pentru noi un zeu. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 303-304

Necumpătarea în mâncare, în băutură şi în dorinţa după bogăţie au condus la necumpătarea aceasta în muncă. Dacă apetitul este stăpânit şi dacă sunt consumate doar alimente sănătoase, vor fi făcute economii atât de mari, încât oamenii nu vor fi nevoiţi să lucreze peste puterile lor, călcând legile sănătăţii. Dorinţa de a acumula averi nu este ceva păcătos, dacă oamenii nu Îl uită pe Dumnezeu în eforturile lor de a-şi atinge obiectivul. […] Dacă, în graba lor de a fi bogaţi, îşi suprasolicită energiile şi calcă legile sănătăţii, ei se aşază într-o situaţie în care nu pot să-I aducă lui Dumnezeu o slujire deplină şi, astfel, merg pe o cale a păcatului. – Solii alese, cartea 2, ed. 2012, p. 375

 Duminică, 11 martie: Împrumuturile şi cheltuielile

Nu există situaţie în viaţă, nici etapă în experienţa umană pentru care Biblia să nu conţină instrucţiuni valoroase. Conducător şi supus, stăpân şi slujitor, cumpărător şi vânzător, cel care dă cu împrumut şi cel care ia cu împrumut, părinţi şi copii, profesori şi elevi, pot găsi în Cuvântul lui Dumnezeu lecţii de o nepreţuită valoare. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, ed. 1997, p. 562

Dorinţa de a vă duce propria povară şi de a nu mânca pâinea dependenţei de alţii este justă. Este o ambiţie nobilă, generoasă, care arată voinţa de a se întreţine singur. În vederea acestui lucru, sunt necesare hărnicia şi chibzuinţa. Mulţi, foarte mulţi, nu s-au educat în aşa fel încât să-şi poată menţine cheltuielile în limita veniturilor lor. Ei nu învaţă să se adapteze împrejurărilor şi împrumută, şi iar împrumută, până când sunt copleşiţi de datorii și, în cele din urmă, ajung descurajaţi şi deprimaţi. […]

Toţi trebuie să înveţe să facă şi să ţină socotelile casei. Unii cred că nu este esenţial acest lucru, însă greşesc. Toate cheltuielile trebuie notate cu stricteţe. Domnul a binevoit să-mi arate relele care rezultă în urma obiceiului de a irosi, pentru ca eu să-i pot îndemna pe părinţi să-i înveţe pe copii o economie strictă. Învăţaţi-i că banii cheltuiţi pentru ceea ce nu este necesar constituie o pervertire de la folosirea lor corespunzătoare.

Dacă aveţi obiceiuri extravagante, îndepărtaţi-le de îndată din viaţă. Dacă nu faceţi acest lucru, veţi fi faliţi pentru veşnicie. Obiceiul de a fi econom, harnic şi moderat constituie un avantaj mai preţios pentru copiii voştri decât orice zestre, oricât de mare.

Pe pământ, noi suntem străini şi călători. Să nu cheltuim mijloacele pentru satisfacerea unor dorinţe pe care Dumnezeu doreşte să le înăbuşim. Să ne reprezentăm în mod corespunzător credinţa, restrângându-ne dorinţele. – Căminul adventist, ed. 2010, pp. 314–315

Domnul le-a încredinţat oamenilor viaţă, sănătate şi puterea de a chibzui. El le-a dat putere fizică şi mintală, care trebuie pusă la lucru; oare nu ar trebui folosite cu credincioşie şi sârguinţă aceste daruri, spre slava Numelui Său? […]

Toţi trebuie să practice economia. Niciun lucrător nu ar trebui să-şi administreze afacerile în aşa mod încât să facă datorii. Practica de a lua bani din vistierie înainte de a-i câştiga constituie o cursă. În acest fel, resursele sunt limitate, astfel că lucrătorii nu pot fi susţinuţi în lucrarea misionară. Când cineva, prin voia lui proprie, îşi face datorii, intră singur în una dintre plasele lui Satana pentru a prinde suflete. […]

Obiceiul de a împrumuta bani pentru a rezolva o problemă urgentă, fără a lua în calcul faptul de a nu face datorii, oricât de comun ar fi, este demoralizator. Domnul doreşte ca toţi cei care cred adevărul să se pocăiască de aceste obiceiuri înşelătoare pentru propria persoană. Ei ar trebui să aleagă mai degrabă să sufere lipsa decât să facă vreo faptă necinstită. […] Dacă cei care au adevărul în faţă nu îşi schimbă caracterul corespunzător cu influenţa sfinţitoare a adevărului, vor fi o miasmă de moarte spre moarte. Ei vor reprezenta greşit adevărul, vor aduce ocară asupra lui şi Îl vor dezonora pe Hristos, care este adevărul. – Evanghelizarea prin literatură, ed. 2007, pp. 77–78, 80

Luni, 12 martie: Satisfacţia imediată

Înclinat spre îngăduinţă de sine, [Esau] nu-şi dorea nimic mai mult decât îşi dorea libertatea de a face ce voia. Pentru el, puterea şi bogăţiile, ospeţele şi chefurile însemnau fericirea. El se lăuda cu libertatea neîngrădită a vieţii lui sălbatice, de vagabondare.

[…] El reprezintă o categorie de oameni care […] şi-au îngăduit atât de mult timp poftele, pasiunile şi înclinaţiile, încât le-a slăbit capacitatea de a discerne şi de a aprecia valoarea lucrurilor veşnice.

[…] El şi-a satisfăcut poftele atât de mult timp, încât nu a mai simţit nevoia de a refuza o mâncare tentantă, râvnită. S-a gândit la ea fără să facă vreun efort deosebit de a-şi reprima pofta, până când forţa poftei […] l-a luat în stăpânire şi şi-a închipuit că avea să sufere mari neplăceri şi chiar moartea, poate, dacă nu avea să mănânce din mâncarea aceea. Cu cât se gândea mai mult la ea, cu atât i se întărea dorinţa, până când dreptul lui de întâi născut, care era sacru, şi-a pierdut valoarea şi sacralitatea. – Conflict and Courage, p. 61

Cei care calcă legile lui Dumnezeu în organismul lor nu se vor da înapoi nici de la călcarea Legii lui Dumnezeu rostite la Sinai. Cei care, după ce lumina a ajuns la ei, nu vor dori să mănânce şi să bea conform principiului în loc să fie stăpâniţi de poftă, nu vor fi hotărâţi să se lase conduşi de principiu nici în celelalte lucruri. Dezbaterea subiectului reformei în mâncare şi băutură va dezvolta caracterul şi, negreşit, îi va aduce la lumină pe cei care şi-au făcut „un dumnezeu din pântecele lor”. – Sfaturi pentru sănătate, ed. 2000, pp. 38–39

Există multe lucruri pe care mintea umană limitată, neiluminată de înţelepciunea divină, nu le poate înţelege şi, astfel, aceştia găsesc ocazia să critice. Sunt mulţi care par să considere că este o virtute să stea de partea necredinţei şi a scepticismului. Însă, sub aparenţa inocenţei, se află încredere în sine şi mândrie. Pentru mulţi este o adevărată plăcere să găsească în Scripturi ceva care să creeze confuzie în mintea celorlalţi. Unii, la început, critică şi apără poziţia greşită numai de dragul contrazicerii. Ei nu-şi dau seama că, în felul acesta, cad în cursa păsărarului. […] Astfel, se alătură celor nelegiuiţi şi îşi închid singuri porţile Paradisului. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 434

Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu din toată inima vor dori să-şi pună cât mai bine viaţa în slujba Lui şi vor căuta continuu să aducă toate puterile fiinţei lor în armonie cu legile care îi ajută să îndeplinească voia Sa. Ei nu îşi vor slăbi şi nici nu îşi vor pângări trupul, jertfa pe care o aduc Tatălui lor ceresc, permiţând poftelor sau patimilor să-i domine.

Petru spune: „Să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul” (1 Petru 2:11). Satisfacerea oricărei plăceri păcătoase tinde să amorţească şi să paralizeze facultăţile mintale şi spirituale, iar Cuvântul și Duhul lui Dumnezeu nu mai pot avea decât o slabă influenţă asupra inimii. Pavel le scria locuitorilor din Corint: „Să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frică de Dumnezeu” (2 Corinteni 7:1). – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 389–390

Marţi, 13 martie: Limitarea la mijloacele personale

Unii oameni nu acţionează cu înţelepciune. Ei îşi doresc foarte mult să facă impresie şi consideră că înfăţişarea exterioară le va conferi putere. În activitatea lor, nu stau mai întâi să evalueze costul, ca să vadă dacă vor putea termina ce au început. În acest fel îşi dau în vileag defectul. Ei demonstrează că mai au multe de învăţat în privinţa nevoii de a acţiona cu foarte mare prudenţă. Bazându-se pe ei înşişi, fac multe greşeli. Unii au suferit pierderi din care nu-şi vor mai reveni niciodată. – Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 208

Creştinii care cred adevărul prezent trebuie să dea dovadă de înţelepciune şi de un spirit prevăzător. Ei nu trebuie să neglijeze să se îngrijească de repartizarea mijloacelor lor materiale, aşteptând o ocazie favorabilă pentru a-şi aranja afacerile în timpul unei boli îndelungate. Trebuie să-şi organizeze afacerile în aşa fel, încât, la orice oră li s-ar cere să le părăsească sau dacă glasul li s-ar stinge înainte să mai poată face vreun aranjament, toate să poată fi puse la punct aşa cum ar fi făcut-o ei înşişi dacă ar mai fi fost în viaţă. – Mărturii pentru biserică, vol. 3, ed. 2011, p. 106

Urmaşii lui Hristos nu trebuie să dispreţuiască bogăţia, ci trebuie să o considere talantul încredinţat lor de Domnul. Printr-o întrebuinţare înţeleaptă a darurilor, urmaşii lui Hristos pot fi binecuvântaţi veşnic, dar nu trebuie să uităm că Dumnezeu nu ne-a dat bogăţiile pentru a le folosi după bunul plac, pentru a da frâu liber oricărui imbold sau pentru a dărui sau nu după cum considerăm de cuviinţă. Nu trebuie să folosim bunurile materiale în mod egoist, îndreptându-le doar spre satisfacerea personală. Aceasta nu este atitudinea corectă faţă de Domnul şi faţă de semenii noştri şi vom culege în final numai confuzie şi necazuri. […]

Atât cei bogaţi, cât şi cei săraci îşi hotărăsc singuri destinul veşnic şi se dovedesc potriviţi sau nu pentru a primi moştenirea sfinţilor în slavă. Aceia care întrebuinţează bogăţiile în mod egoist în această lume manifestă nişte trăsături de caracter care arată ce ar face ei dacă ar avea avantaje mai mari şi dacă ar deţine comorile nepieritoare ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Principiile egoiste cultivate pe pământ nu sunt principiile ce vor domni în cer. Toţi oamenii sunt egali în cer. – Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 104

Banii tăi nu au mai mare valoare decât nisipul dacă nu sunt folosiţi pentru a asigura nevoile zilnice ale vieţii, pentru a le aduce binecuvântare altora şi pentru a contribui la înaintarea cauzei lui Dumnezeu. […]

El te invită să-ţi retragi afecţiunea de la lumea aceasta şi să o legi de lucrurile cereşti. Ca să poţi cunoaşte voia lui Dumnezeu, trebuie să fii interesat de ea, în loc să-ţi urmezi înclinaţiile şi pornirile fireşti ale minţii. „Doamne, ce vrei să fac?” ar trebui să fie cea mai sinceră şi cea mai serioasă întrebare a inimii tale. – Mărturii pentru biserică, vol. 4, ed. 2015, p. 50

 Miercuri, 14 martie: Evitarea datoriilor

Cei care s-ar fi descurcat bine dacă s-ar fi consacrat lui Dumnezeu şi dacă şi-ar fi dorit să lucreze cu smerenie, extinzând afacerea treptat şi refuzând să se îndatoreze, au dat faliment din cauză că nu au lucrat în mod cinstit. Şi, când dau de necaz, vând totul, dovedind că nu sunt capabili să continue. Ei şi-au dorit să scape de presiunile financiare şi nu s-au gândit la consecințe.

Cei care îi ajută pe aceştia să iasă din situaţia de criză sunt tentaţi să îi oblige să semneze anumite angajamente, din cauza cărora aceştia se vor simţi ca nişte sclavi. Le va merge numele că nu au condus bine instituţia şi au ajuns la faliment. Rareori vor putea să scape de acest lucru. Am fost instruită să le spun celor care au contractat împrumuturi: Nu renunţaţi dacă acţionaţi pe căi corecte. Lucraţi cu toată puterea pentru a ieşi din această situaţie. – Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 208

Am văzut că Dumnezeu este nemulţumit când poporul Său se pune garant pentru necredincioşi. Am fost îndrumată către următoarele texte: Proverbele 22:26: „Nu fi printre cei ce pun chezăşii, printre cei ce dau zălog pentru datorii.” […] Ei pun chezăşie ceva ce Îi aparţine Altuia – Tatălui lor ceresc – şi Satana de-abia aşteaptă să-i ajute pe copiii săi să le smulgă aceasta din mână. Păzitorii Sabatului nu ar trebui să se asocieze cu necredincioşii. Poporul lui Dumnezeu se încrede prea mult în cuvântul străinilor şi le cere sfatul şi părerea când nu ar trebui. Vrăjmaşul face din ei agenţii lui şi lucrează prin ei pentru a produce confuzie şi a lua de la poporul lui Dumnezeu. – Sfaturi pentru biserică, ed. 2000, p. 108

Ceea ce stă la temelia integrităţii în afaceri și a adevăratului succes este recunoașterea faptului că Dumnezeu este proprietarul. Creatorul tuturor lucrurilor este adevăratul stăpân. Noi suntem administratorii Săi. Tot ce avem reprezintă un bun pe care ni l-a încredinţat pentru a-l folosi conform indicaţiilor Lui.

Aceasta este obligaţia fiecărui om și are de-a face cu întreaga sferă a activităţii umane. Că o recunoaștem sau nu, suntem administratorii Lui, deoarece Dumnezeu ne-a dat talente și capacităţi și ne-a așezat în această lume pentru a îndeplini lucrarea pe care ne-a dat-o. – Educaţie, ed. 2012, p. 119

Mulţi, foarte mulţi nu s-au educat în aşa fel încât să-şi păstreze cheltuielile în limita venitului. Ei nu învaţă să se adapteze la circumstanţe şi fac împrumut după împrumut, sunt copleşiţi de datorii şi, ca urmare, se descurajează şi sunt demoralizaţi. Mulţi nu-şi aduc aminte de cauza lui Dumnezeu şi cheltuiesc banii cu nepăsare pe distracţii de vacanţă, pe haine şi nimicuri, iar când se face un apel pentru înaintarea lucrării în patrie şi în străinătate, nu au nimic de dăruit sau chiar şi-au epuizat aproape contul. […] Ar trebui să fim vigilenţi şi să nu ne îngăduim să cheltuim bani pe lucruri nenecesare ori pur şi simplu pentru paradă. N-ar trebui să ne permitem să ne facem nişte gusturi care ne determină să copiem obiceiurile lumii şi să jefuim vistieria Domnului. – The Review and Herald, 19 decembrie 1893

Joi, 15 martie: Economisirea şi investirea

Înţeleptul se adresează celui nepăsător cu următoarele cuvinte: „Du-te la furnică, leneşule, uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân, totuşi îşi pregăteşte hrana vara şi strânge de-ale mâncării în timpul secerişului” (Proverbele 6:6-8). Locuinţele pe care le fac furnicile dovedesc îndemânare şi perseverenţă. Ele duc câte un singur bob o dată, dar, prin răbdare şi perseverenţă, fac minuni. Solomon arată spre hărnicia furnicii, ca un reproş pentru aceia care îşi irosesc timpul în trândăvie sau în practici care degradează sufletul şi trupul. Furnica se pregăteşte pentru anotimpul ce urmează, dar mulţi dintre cei dăruiţi cu raţiune nu reuşesc să se pregătească pentru viitorul unei vieţi veşnice. Soarele, luna, stelele, stâncile solide, râul ce curge continuu şi neliniştitul ocean ne predau lecţii pe care toţi ar trebui să le urmeze. – Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, ed. 1997, p. 157

Dumnezeu ne numeşte slujitori, ceea ce înseamnă că suntem angajaţi de El să facem o anumită lucrare şi să purtăm anumite responsabilităţi. El ne-a împrumutat un capital pe care să-l investim. Acesta nu este proprietatea noastră, iar dacă păstrăm pentru noi bunurile Domnului sau le cheltuim după cum ne place, ne atragem dezaprobarea Sa. Noi suntem răspunzători pentru modul în care folosim ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Dacă acest capital pe care Domnul l-a aşezat în mâinile noastre zace nefolosit sau este îngropat în pământ, chiar dacă este vorba despre un singur talant, vom fi chemaţi să dăm socoteală în faţa Stăpânului. El cere nu ce este al nostru, ci ceea ce este al Său, cu dobândă. – Mărturii pentru biserică, vol. 2, ed. 2011, pp. 529–530

Trebuie să „nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice” (2 Corinteni 4:18). Noi facem un schimb atunci când ne refuzăm dorinţele și înclinaţiile egoiste – renunţăm la ce este fără valoare și trecător pentru a obţine ce este preţios și etern. Acesta nu este un sacrificiu, ci un câștig infinit.

„Ceva mai bun” este lozinca […] adevăratei vieţuiri. În locul fiecărui lucru la care ne cere să renunţăm, Hristos ne oferă ceva mai bun. […] [Tinerii să fie] îndrumaţi către ceva mai bun decât parada, ambiţia sau satisfacerea propriilor plăceri. Aduceţi-i în contact cu adevărata frumuseţe, cu principii superioare și cu vieţi mai nobile! Îndemnaţi-i să privească la Hristos, a cărui întreagă fiinţă „este plină de farmec” [Cântarea cântărilor 5:16]! Când privirea se fixează asupra Lui, viaţa își găsește echilibrul. Entuziasmul, devotamentul generos și pasiunea înfocată a tinerilor își găsesc în El adevăratul obiect. Datoria devine o încântare, iar sacrificiul, o plăcere. Cea mai înaltă ambiţie a vieţii și cea mai mare bucurie a ei este acum aceea de a-L onora pe Hristos, de a se asemăna cu El și de a lucra pentru El. – Educaţie, ed. 2012, p. 253

 

Vineri, 16 martie: Studiu suplimentar

 

Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, cap. „Ca în zilele lui Noe”, ed. 2007, p. 106.