De ce o viaţă grea şi nedreaptă poate fi o binecuvântare


„Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.” (2 Corinteni 8:9)

Ascultă ediția audio aici.

Isus s-a născut în sărăcie. În Galileea secolului I, sărăcia însemna cu totul altceva decât astăzi, în lumea modernă. Oamenii munceau în general din greu pentru hrana zilnică. Un om de rând nu avea provizii. Mâncarea era simplă: pâine de orz, pește, brânză, măsline și zarzavaturi. Casele erau mici, fără mobilier, și într-o cameră se înghesuia toată familia, care era formată din mai mulți copii. Bărbații și femeile aveau doar hainele pe care le purtau, haina fiind folosită și ca învelitoare în timpul nopții.

Iosif era tâmplar, iar Maria creștea și copiii lui Iosif din prima căsătorie: Iacov, Iosif, Simon, Iuda și câteva fete (Matei 13:55,56). Isus era cel mai tânăr. Frații, „fiind mai în vârstă ca Isus, pretindeau că El trebuie să asculte de ei. Îl acuzau că Se crede superior față de ei și-L mustrau că Se ridică mai presus de învățătorii, preoții și mai marii poporului lor. Adesea, Îl amenințau și căutau să-L intimideze; dar El trecea mai departe, făcând din Scriptură călăuza Sa” (VI, p. 66).

Copilăria Domnului Hristos a fost marcată de sărăcie și nedreptate, locuitorii răutăcioși din Nazaret îngreunându-I existența. „Isus nu Se lupta pentru drepturile Sale. Adesea I se făcea munca mai grea decât era nevoie, tocmai pentru că El era bun și nu Se plângea. Cu toate acestea, n-a greșit și nici nu S-a descurajat. El a trăit mai presus de toate aceste greutăți, de parcă era în lumina feței lui Dumnezeu” (Ibidem, p. 68).

Viața Sa modestă, lipsită de atracțiile păcătoase ale unei vieți de trândăveală, stă mărturie despre binecuvântarea de a crește într-o familie cu multă trudă și muncă fizică. El însă avea și libertatea de a fi cu Tatăl Său, liber de tradiția iudaică și de compromisurile acestei lumi. Astfel, El este exemplul nostru, pe care suntem chemați să îl urmăm.

Doamne, ajută-mă să Te pot urma în greutățile mele!

Provocare:

Astăzi, întoarce răul printr-o faptă bună!

Miklos Palffi
Conferința Transilvania de Nord

 



Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.