Influența tăcută a rugăciunii


„În zilele acelea, Isus S-a dus în munte să Se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.” (Luca 6:12)

Ascultă ediția audio aici.

Cristi a trăit la sat. Adolescent fiind, îi plăcea să meargă prin baruri și discoteci. Avea niște prieteni cu care își petrecea orele libere și, nu de puține ori, nopțile. Pe Cristi nu îl interesa religia, deși crescuse într-o familie de credincioși adventiști.

Atunci când pleca seara de acasă, mama lui se așeza pe genunchi și se ruga până când el se întorcea, uneori noaptea târziu, alteori spre dimineață. Când mama lui auzea poarta, știa că băiatul s-a întors în siguranță și mergea și ea să se odihnească. Mult timp, Cristi nu a știut că mama lui se roagă atât de mult pentru el…

Deși nu avea permis de conducere, într-o seară a plecat de acasă cu motocicleta, dar simțea o neliniște în suflet și nu mai avea aceeași plăcere de a merge cu motocicleta.

S-a întors mai devreme decât de obicei, pe la ora unu. A umblat încet, iar mama lui nu a auzit zgomotul porții atunci când el a intrat în curte. A găsit-o pe mama lui în bucătărie, rugându-se, iar ea l-a întrebat dacă vrea să îi pună mâncare, fără să-i adreseze niciun cuvânt de reproș.

Acela a fost momentul de cumpănă, când Cristi s-a decis să se întoarcă la Dumnezeu cu toată inima și să lase în urmă plăcerile vinovate ale vieții.

Acum, Cristi are o viață împlinită în slujba lui Dumnezeu, conducând la Hristos tineri care, ca și el în trecut, rătăcesc pe cărările lumii, căutând un reper.

Copiii și tinerii din preajma noastră au nevoie nu atât de mult de teorie, ci de modele. Ei vor să ne vadă rugându-ne sincer și arzător. Vor să ne vadă pasiunea pentru Cuvânt și modul în care acesta ne transformă. Ei vor fi mâine ceea ce văd că suntem noi astăzi!

Doamne, ajută-mă să fiu un exemplu pentru cei din jur, să câștig încrederea tinerilor și a copiilor oferindu-le bunătate și autenticitate creștină!

Provocare:

Alege un tânăr în care să investești iubire, încredere și rugăciune în următoarele douăsprezece luni! Fii un model de creștinism autentic pentru el și lasă-L pe Dumnezeu să lucreze!

Adrian Toader
Conferința Banat



Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.