În dreptul casei mele


„Și poporul lucra cu inimă.” (Neemia 4:6)

Ascultă ediția audio aici.

Să mai facă și alții, îmi spuneam adesea. De ce tot eu? Pentru că părea că nimeni nu prea face nimic în jurul meu. Și, când am făcut ceva, nu am fost prea apreciat. Nimeni nu a înțeles efortul pe care l-am depus. Pe lângă asta, serviciul meu e stresant și obositor, familia mea are nevoie de mine și am nevoie și de ceva timp pentru mine. Sabatul e pentru odihnă. E singura zi din săptămână când mă pot odihni, dar asta doar dacă nu mă implic foarte mult… Așa că nu e vorba doar de comoditate. Lipsa implicării are de multe ori motive justificate!

Capitolul 3 din Neemia mi se pare fascinant. Folosește o întâmplare simplă și repetiția pentru a sublinia un adevăr care de atâtea ori ne scapă: o echipă e mai mult decât suma indivizilor. Locuitorii Ierusalimului și-au luat familiile și au ieșit împreună cu preoții și conducătorii lor să reconstruiască zidurile cetății. Fiecare în fața casei sale. Cu siguranță că erau și ei foarte ocupați. Aveau familii de întreținut și o viață substanțial mai grea decât a noastră. Cu siguranță că aveau neînțelegeri între ei. Aveau o mulțime de motive justificate, dar aveau și ochii deschiși. Vedeau o cetate în ruină și atâtea vieți curmate sau în exil pentru că părinții lor neglijaseră zidurile. Vedeau armate la orizont pregătite de atac și vedeau că singura șansă la viață pentru ei și pentru copiii lor sunt acele ziduri. Și lucrau cu inimă la dregerea lor pentru că era cel mai important lucru pe care puteau să-l facă!

Biserica e cetatea noastră, iar zidurile ei nu mai sunt ce-au fost. Dușmanul dă atacul acolo unde găsește spărturi, și daunele sunt înfricoșător de mari. Avem motivele noastre să nu ne mai implicăm, dar asta doar pentru că nu vedem pericolul de moarte în care ne aflăm noi și copiii noștri.

Cere-I lui Dumnezeu ajutor în rugăciune pentru ca tu și copiii tăi să vă găsiți locul potrivit în slujirea în biserică!

Provocare:

Ia-ți timp azi să vorbești cu copiii tăi despre slujire și despre modul în care s-ar putea implica și ei în viața bisericii!

Ovidiu Pescar
Conferința Banat



Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.