[Vineri] Împăratul din Ninive – cel mai atent rege!

Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi a şezut în cenuşă. (Iona 3:6)

Ninive – oraş falnic pe malul Tigrului, capitala Imperiului Asirian. Era oraşul mare al lui Dumnezeu; era nevoie de trei zile de mers pentru a-l parcurge. Cum era posibil: un oraş plin de răutate să fie al lui Dumnezeu? De ce doreşte mântuirea lor în locul nimicirii lor? De ce le trimite mesaj de avertizare?

Pe străzile cetății Ninive s-a pornit un zvon inedit pe aripi de vânt, răspândindu-se de pe uliţă pe uliţă. Cine auzea transmitea mai departe: „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!” Astfel, de la omul străzii a ajuns vestea în palatul regal. Era inedit ca un rege să acorde atenţie poveștilor de stradă şi acelor fapte din popor. El, la rândul său, se îmbracă în sac şi cenuşă, vesteşte post, pentru a striga la Dumnezeu şi a se pocăi! Oferă direcţia de mers! Iar poporul îl urmează.

Spaţiul de activitate al poporului sunt străzile şi casele; iar al regelui este palatul. Fiecare în traiectoria lui a răspuns chemării la mântuire. Eşti lider? Fii atent la veşti şi la popor! Să te afli între ei! Vesteşte post, îmbracă-te în hainele regretului faţă de păcat şi ale pocăinţei! Atenţionează poporul să umble pe calea bună!

Eşti un simplu creştin? Primeşte sfaturile care îndeamnă la bine ale conducătorilor tăi, ca împreună să gustaţi bunătatea şi harul lui Dumnezeu: Dumnezeu a regretat că a vrut să-i nimicească şi nu i-a distrus. Creştini, alăturaţi-vă acelor conducători care aspiră către eliberare: căci puterea se află în unitate!

Oricine am fi, în faţa lui Dumnezeu suntem la fel: păcătoşi… Avem nevoie de aceeaşi iertare, de post şi de sac! Nu este nevoie nici de acuzarea poporului, nici de învinuirea regelui; acestea nu aduc rezultate, pocăinţă sau mântuire. Împăratul din Ninive a înţeles ce era de făcut, iar împreună cu el, şi poporul său! Şi au scăpat!

Dacă primești vreo avertizare sau vreun mesaj salvator care slujeşte binele poporului tău sau pe cel al semenului tău, FII ATENT! DĂ MAI DEPARTE!

Ferencz Zorgel, pastor, Conferința Transilvania de Sud

Material preluat de pe devotionale.ro.