Gura să-ți fie plină de râsete

Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele, cu cântări de veselie – Iov 8:21

Este posibil, cu adevărat, ca râsul să fie cel mai bun medicament. În cartea sa, Anatomia unei boli, publicată în 1979, Norman Cousins relatează cum zece minute de râs sănătos îi dădeau două ore de somn fără durere. Râsul stimulează inima şi circulaţia sanguină şi susţine respiraţia. De asemenea, determină o relaxare profundă, calmând astfel tensiunea.

Şi simplul fapt de a-ţi „afişa” un zâmbet pe faţă poate aduce beneficii. În cei trei ani şi jumătate în care am lucrat la o instituţie de îngrijire a seniorilor în Kokomo, Indiana, ca director de activităţi, am făcut o descoperire uimitoare, aşa credeam la acea vreme: dacă zâmbeam – conştient sau nu – mă simţeam mai bine. Ştiam că nu îi puteam binedispune pe vârstnicii de acolo dacă eram morocănoasă, aşa că îmi afişam zâmbetul pe faţă. Nu trecea mult timp şi chiar zâmbeam! Într-un articol publicat în Orlando Sentinel, Ronald S. Miller afirmă: „Chiar dacă doar mimăm expresia facială a fericirii, putem stimula circulaţia sanguină înspre creier şi secreţia de neurotransmiţători potriviţi.”’ Deci, când zâmbesc, se secretă neurotransmiţători şi prin aceasta le ofer celorlalţi, şi mie implicit, o zi mai bună!

În urmă cu mulţi ani, Pat Nordman avea un proiect misionar cu părinţii care îşi pierduseră copiii. Cu riscul de a părea eretică, ea le-a cerut părinţilor să aibă întotdeauna lângă Biblie o carte bună cu glume. Ea le-a explicat că vor fi şi zile când chiar şi Biblia va trebui să fie suplimentată cu un râs sănătos care, cel puţin momentan, să îi facă să uite de durere şi de pierdere. Doza mea zilnică de divertisment mi-o iau din cartea lui Lynn Johnston, For Better or Worse („La bine şi la rău”). Dumnezeu să o binecuvânteze pentru „anestezia” pe care mi-o face cu întâmplări din viaţa de familie.

încă un sfat: nu sta prea mult în preajma persoanelor negative. Un scriitor numeşte aceste persoane ca fiind „aspirator de energie”. Fă-ţi o favoare şi găseşte oameni pozitivi şi veseli alături de care să te bucuri de viaţă. Dumnezeu doreşte ca noi să râdem şi să ne bucurăm de toate emoţiile pozitive pe care El le-a creat. Altfel, El nu ar fi promis că „îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cântări de veselie” (Iov 8:21).

Râsul necesită timp şi oferă aparent puţin, cu excepţia unei vieţi pline de bucurie. Să luăm şi noi doza de veselie astăzi şi să îl lăudăm pe Tatăl ceresc pentru minunatul dar al râsului.

Patricia Hook Rhyndress Bodi

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.