Isaia 20

Isaia 20

1 În anul când a venit Tartan la Asdod, trimis de Sargon, împăratul Asiriei, să bată Asdodul, şi l-a luat,
2 în vremea aceea Domnul a vorbit lui Isaia, fiul lui Amoţ, şi i-a zis: „Du-te, dezleagă-ţi sacul de pe coapse şi scoate-ţi încălţămintea din picioare!” El a făcut aşa, a umblat gol şi desculţ.
3 Şi Domnul a zis: „După cum robul Meu Isaia umblă gol şi desculţ trei ani de zile, ca semn şi înştiinţare pentru Egipt şi pentru Etiopia,
4 tot aşa şi împăratul Asiriei va lua din Egipt şi din Etiopia prinşi de război şi surghiuniţi, tineri şi bătrâni, goi şi desculţi şi cu spinarea descoperită, spre ruşinea Egiptului.
5 Atunci se vor îngrozi şi se vor ruşina cei ce îşi puseseră încrederea în Etiopia şi se făleau cu Egiptul.
6 Şi locuitorii de pe ţărmul acesta vor zice în ziua aceea: „Iată ce a ajuns încrederea noastră pe care ne bizuiserăm ca să fim ajutaţi şi să fim izbăviţi de împăratul Asiriei! Cum vom scăpa acum?”

Post-ul Isaia 20 apare prima dată în Studiu Biblic.

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO