Isaia 4

Isaia 4

1 Şapte femei vor apuca în* ziua aceea un singur bărbat şi vor zice: „Vom mânca* pâinea noastră înşine şi ne vom îmbrăca în hainele noastre înşine; numai fă-ne să-ţi purtăm numele şi ia ocara* de peste noi!”
2 În vremea aceea, odrasla* Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel.
3 Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se* va numi „sfânt”, oricine va fi scris* printre cei vii la Ierusalim.
4 După ce va spăla Domnul* murdăriile fiicelor Sionului şi va curăţa Ierusalimul de vinovăţia de sânge din mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii,
5 Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor* de fum, ziua, şi un foc* de flăcări strălucitoare, noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost,
6 o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei şi ca loc de adăpost* şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.

Post-ul Isaia 4 apare prima dată în Studiu Biblic.

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO