Antidotul singurătății

Geneza 2:18; 37:34; 2 Sam. 18:33; Ps. 72:12; Ecl. 4:9-12; Is. 54:5; 57:1; Osea 2:19,20; Maleahi 2:16; Matei 5:4,31,32; 19:8; Ioan 16:32,33; 1 Cor. 7:11-13,25-34; Filipeni 4:11-13; 1 Tes. 4:17,18; Apoc.21:14.

Când din unul, Domnul face o pereche de țărână
Decretând că nu e bine, singur, omul să rămână,
Vetrei de cămin edenic pune-a dragostei scânteie
Antidot singurătății în bărbat și în femei.

Fiindcă doi, întotdeauna și la lucru și-n odihnă
Vor avea o plată bună și a biruinței tihnă,
Iar când funia iubirii cu Cel Sfânt e întreită
Nimeni nu se simte singur chiar și-n lumea răzvrătită.

De trăiești singurătatea pentru-o sfântă dedicare
Sau diversele motive te afundă-n întristare,
Nu uita nicicând, creștine, Domnul nu te părăsește,
Prin credință și-ndurare chiar cu El te logodește!

Când a jertfei părtăție zăbovește să se-arate,
Ard mocnit și prin biserici, flăcări de singurătate;
Încă-i vremea când se poate să le stingem noi, creștine,
Antidot rămâne-același Cel ce s-a-ntrupat și vine!

Cornel Mafteiu
București, 23.04.2019