Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva ca să fie fericiți și nădăjduia, desigur, că ei vor alege să urmeze sfaturile Lui. Dar ei au ales să asculte de Satana și au avut de suportat urmările. Dumnezeu a fost pus din nou în fața unei alegeri – ce să facă de-acum cu oamenii, cum să îndrepte teribilele urmări ale greșitei lor alegeri? Ce bine că Dumnezeu a dorit ca oamenii să mai aibă încă o ocazie de a alege! Ioan 3:16-17 (”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El”) ne vorbește despre minunata iubire a lui Dumnezeu. Datorită ei, oricui i s-a oferit posibilitatea unei noi alegeri.

 

2 Petru 3:9 vorbește despre alegerea pe care Dumnezeu speră să o facem noi. Încearcă să descifrezi cuvintele de pe rândurile de mai jos. Este vorba de ultima parte a versetului, numai că textul trebuie citit ca în ebraică, de la dreapta spre stânga și, tot ca în ebraică, lipsesc vocalele (ca să-ți fie mai ușor, sunt lăsate spații libere pentru vocale). Scrie ce ai reușit să citești. Verifică apoi cu Biblia.

 

._ȚN_ _C_P _L _N_V _S _Ț_T _C _R_ _P _N _S L_N_ _C_N _C _TŞ_R_D …L_NM_D

 

Uneori, când ni se cere să facem o alegere, ni se pare foarte simplu, totuși urmările arată adesea că nu era chiar așa de puțin importantă cum părea. Este important să ne gândim serios la deciziile care hotărăsc destinul nostru veșnic. Pentru că o singură hotărâre nechibzuită ne poate costa viața veșnică.

 

Când influențează și viața altora, decizia pe care trebuie să o luăm este de două ori importantă: o dată pentru viața noastră și apoi pentru viața celorlalți.

 

Nu uitați, alegerile bune aduc adevărata fericire!

Părerea mea