Chemarea lui Dumnezeu

Sabat după-amiază, 12 octombrie

În fiecare perioadă a istoriei acestui pământ, Dumnezeu a avut oameni pregătiți pentru orice ocazie în care a fost nevoie de ei, oameni cărora le-a spus: „Voi sunteți martorii Mei.” În fiecare epocă, au existat oameni evlavioși care au adunat razele de lumină ce străluceau pe calea lor și au vestit cuvintele lui Dumnezeu. Enoh, Noe, Moise, Daniel și lista lungă de patriarhi și profeți — toți aceștia au fost slujitori ai neprihănirii. Ei nu au fost infailibili, ci oameni slabi și supuși greșelii, dar Domnul a lucrat prin ei, pentru că s-au consacrat în slujba Sa.
De la înălțarea Sa la cer, Domnul Hristos, Capul bisericii, a continuat să lucreze în lume, folosindu-Se de ambasadorii Săi aleși, prin care le-a vorbit oamenilor și a împlinit nevoile lor. Poziția celor chemați de Dumnezeu în lucrarea de sfătuire și de propovăduire a învățăturii necesare pentru zidirea bisericii este caracterizată de o responsabilitate deosebit de serioasă. Ca slujitori ai lui Hristos, ei trebuie să-i îndemne stăruitor pe oameni să se împace cu Dumnezeu și pot aduce la îndeplinire această misiune doar dacă primesc înțelepciune și putere din cer. – Slujitorii Evangheliei, p. 13

A lucra pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor este cea mai înaltă şi mai nobilă chemare pe care au primit-o sau o vor putea primi oamenii vreodată. Pierderile şi câştigurile în această activitate sunt de o mare importanţă, deoarece rezultatele nu se încheie odată cu viaţa aceasta, ci ajung până în veşnicie.
… În orice activitate vă angajaţi, oricare ar fi departamentul care v-a fost repartizat, purtaţi-vă religia cu voi. Dumnezeu şi cerul nu trebuie să rămână în afara experienţei şi a muncii voastre. Cei care lucrează aici trebuie să se ferească să devină oameni unilaterali şi să lase să se manifeste doar elementul lumesc al caracterului lor. – Mărturii, vol. 5, p. 411

Misiunea pe care le-a încredințat-o Mântuitorul îi cuprinde pe toți credincioșii. Îi cuprinde pe toți cei care vor crede în Hristos până la sfârșitul timpului. Este o mare greșeală să credem că lucrarea de mântuire a sufletelor depinde numai de predicatorul întărit prin binecuvântare pentru acest lucru. Însărcinarea de a predica Evanghelia le este încredințată tuturor acelora care au simțit chemarea cerească. Toți cei care primesc viața lui Hristos sunt sfințiți pentru lucrarea de mântuire a semenilor lor. Biserica a fost întemeiată pentru lucrarea aceasta, și toți aceia care iau asupra lor sfânta ei răspundere se leagă prin aceasta să fie conlucrători cu Hristos. …
Oricare ar fi chemarea pe care o are cineva în viață, cea dintâi grijă a sa va fi să câștige suflete pentru Hristos. S-ar putea să nu fie în stare să vorbească înaintea unei adunări, dar poate lucra pentru câțiva. Acestora le poate spune ce a învățat el de la Domnul său. A-I servi lui Hristos nu înseamnă numai a predica. Este serv cel care îi ajută pe bolnav și pe suferind, îl sprijină pe cel nevoiaș și spune cuvinte de mângâiere pentru cel întristat și cel cu credința slabă. Aproape și departe, se găsesc oameni copleșiți de simțul vinovăției. Omenirea nu este înjosită de greutăți, de muncă și de sărăcie, ci de vinovăție și de făptuirea de rele. Lucrul acesta aduce neliniște și nemulțumire. Hristos dorește ca servii Săi să ajute sufletele bolnave de păcat. – Hristos, Lumina lumii (Viața lui Iisus, Cel așteptat de veacuri – penultimul capitol), p. 822

Duminică, 13 octombrie: Chemarea lui Ezra și Neemia

Dumnezeu l-a ales pe Ezra să fie o unealtă a binelui pentru Israel, să pună iarăși la loc de cinste preoția, a cărei glorie fusese umbrită într-o mare măsură în timpul robiei. Ezra s-a dezvoltat ca om cu o cultură extraordinară și a devenit „un cărturar iscusit în Legea lui Moise” (vers. 6). Aceste pregătiri l-au făcut un bărbat eminent în Imperiul Medo-Persan.
Ezra a devenit purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, educându-i pe cei din jur în principiile care guvernează cerul. În anii din urmă ai vieții sale, fie că s-a găsit la curtea împăratului Medo-Persiei, fie la Ierusalim, lucrarea lui principală a fost aceea de învățător. Pe măsură ce le transmitea altora adevărurile pe care le învățase, puterea sa de muncă creștea. El a devenit un bărbat plin de evlavie și de zel. Era martorul lui Dumnezeu pentru lume cu privire la puterea adevărului biblic de a înnobila viața zilnică. – Profeți și regi, p. 609

Creștinii ar trebui să se pregătească pentru ceea ce va veni curând asupra lumii ca o surpriză extraordinară, iar pregătirea aceasta ar trebui să fie făcută prin studiul sârguincios al Cuvântului lui Dumnezeu și eforturi serioase de a-și conforma viața principiilor arătate în Cuvânt. Lucrurile uimitoare care țin de veșnicie cer din partea noastră mai mult decât o religie imaginară, o religie a cuvintelor și a formelor în care adevărul este ținut în curtea de afară. …
Vom lăsa noi oare ca exemplul lui Ezra să ne învețe cum să folosim cunoștințele pe care le avem din Scriptură? Viața acestui slujitor al Lui Dumnezeu ar trebui să fie pentru noi un model care să ne inspire, arătându-ne cum să-I slujim lui Dumnezeu cu toată inima, cu mintea și cu toată puterea. Fiecăruia dintre noi i-a fost desemnată o lucrare de făcut și aceasta poate fi adusă la îndeplinire numai printr-un efort consacrat. Noi trebuie să fim preocupați mai întâi să cunoaștem cerințele lui Dumnezeu și apoi să le împlinim. Atunci vom vedea cum semințele adevărului aduc rod pentru viața veșnică. – Conflict and Courage, p. 260

Ca reprezentanți ai Lui între oameni, Hristos nu alege îngeri care n-au căzut niciodată, ci ființe omenești, oameni cu aceleași patimi ca aceia pe care caută să-i salveze. Hristos S-a îmbrăcat cu natura omenească pentru a putea ajunge la oameni. Dumnezeirea avea nevoie de natura omenească, deoarece trebuia să se împletească divinul cu umanul pentru a-i aduce lumii mântuirea. Dumnezeu avea nevoie de natura omenească pentru a fi un mijloc de comunicare între Dumnezeu și om.
Cu o ardoare aproape nerăbdătoare, îngerii așteaptă să conlucrăm cu ei, deoarece omul trebuie să fie mijlocul prin care să se comunice cu omul. Şi, atunci când ne predăm lui Hristos cu devotament, din toată inima, îngerii se bucură că pot să vorbească prin glasul nostru pentru a descoperi iubirea lui Dumnezeu.
Noi trebuie să fim împreună-lucrători cu Dumnezeu, deoarece Dumnezeu nu-Și va încheia lucrarea fără slujitorii omenești.
Salvarea de suflete ar trebui să fie lucrarea de-o viață întreagă a fiecăruia care-L mărturisește pe Hristos. Noi suntem datori față de lume pentru harul dat de Dumnezeu, pentru lumina care a strălucit asupra noastră și pentru descoperirea frumuseții și a puterii adevărului. – Sfaturi pentru o slujire creștină eficientă, pp. 8–10

Luni, 14 octombrie: Sincronizare profetică

Cerul s-a plecat să asculte cererea stăruitoare a prorocului. Chiar înainte de a-și încheia rugăciunea pentru iertare și restatornicire, puternicul Gabriel i s-a arătat din nou și i-a atras atenția la vedenia pe care o avusese înainte de căderea Babilonului și de moartea lui Belșațar. Și atunci, îngerul i-a descris în amănunt perioada celor șaptezeci de săptămâni care aveau să înceapă de la „darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului” (vers. 25).
Rugăciunea lui Daniel fusese înălțată „în anul întâi al domniei lui Darius” (vers. 1), monarhul med al cărui general, Cirus, luase de la Babilon sceptrul conducerii universale. Domnia lui Darius a fost onorată de Dumnezeu. La el a fost trimis îngerul Gabriel, aşa cum a spus: „ca să-l ajut şi să-l sprijin” (Daniel 11:1). După moartea lui Darius, care a survenit cam la doi ani după căderea Babilonului, a urmat la tron Cirus, și începutul domniei lui a marcat împlinirea celor șaptezeci de ani de când prima grupă de evrei fusese luată de Nebucadneţar din ţara lor şi dusă la Babilon. – Profeți și regi, pp. 556–557

Rabinii știau că Isus nu fusese instruit în școlile lor; cu toate acestea, El înțelegea profețiile cu mult mai bine decât ei. În acest copil galileean, profund gânditor, ei întrezăreau o mare speranță. Ei doreau să-L câștige ca elev, ca să poată deveni un învățat în Israel. Doreau ca ei să-I facă educația, deoarece simțeau că mintea Sa, atât de deosebită, trebuie să fie modelată de ei.
Cuvintele lui Isus le mișcaseră inimile așa cum nu fuseseră niciodată mișcate de cuvinte ieșite de pe buze omenești. Dumnezeu căuta să le dea lumină acelor conducători în Israel și folosea pentru aceasta singura cale prin care se putea ajunge la inima lor. În îngâmfarea lor, li se părea un lucru înjositor să admită că poate să-i învețe cineva pe ei. … Buna-cuviința lui Isus și modestia Sa de tânăr au biruit prejudecățile lor. Fără să-și dea seama, mintea lor s-a deschis în fața Cuvântului lui Dumnezeu și Duhul Sfânt a vorbit inimii lor.
Era imposibil să nu vadă că speranțele nutrite de ei cu privire la Mesia nu erau susținute de profeție, dar, în setea lor după mărire, ei nu voiau să renunțe la teoriile care-i legănau cu speranțe înșelătoare. Nu voiau să admită faptul că au înțeles greșit Sfintele Scripturi, din care pretindeau că numai ei au dreptul să-i învețe pe alții. … „Lumina a luminat în întuneric, dar întunericul nu a primit-o” (Ioan 1:5, în engl.). – Hristos, Lumina lumii, p. 80

Ei [ucenicii] au început să înțeleagă natura și întinderea lucrării lor, să vadă că aveau de vestit lumii adevărurile încredințate lor. Evenimentele din viața lui Hristos, moartea și învierea Sa, profețiile care arătau spre aceste evenimente, tainele planului de mântuire, puterea lui Isus pentru iertarea păcatelor – la toate aceste lucruri ei fuseseră martori și trebuiau să le facă cunoscute lumii. Ei trebuiau să vestească Evanghelia păcii și mântuirii prin pocăință și puterea Mântuitorului. – Faptele apostolilor, p. 27

Marți, 15 octombrie: Două perioade profetice importante

Cele 70 de săptămâni – 490 de zile – fiind tăiate din cele 2 300, mai rămâneau încă 1 810 zile. Deci, după terminarea celor 490 de zile, trebuiau să se mai împlinească încă 1 810 zile. Astfel că, începând cu anul 34 d.Hr., cei 1 810 ani se continuau până în anul 1844. Ca urmare, cele 2 300 de zile – ani din Daniel 8:14 se încheiau în anul 1844. Și atunci, la încheierea acestei lungi perioade profetice, după mărturia îngerului lui Dumnezeu, „sanctuarul va fi curățit”. În felul acesta, timpul pentru curățirea sanctuarului – care era aproape în mod general prevăzut că va avea loc la a doua venire – a fost stabilit cu precizie. …
Începând din nou studiul Sfintelor Scripturi, așa cum făcuse pentru a dovedi că ele erau o descoperire de la Dumnezeu, Miller nu se aștepta câtuși de puțin să ajungă, atunci când a început studiul, la concluzia la care ajunsese acum. Dar dovada Scripturii era prea clară și prea convingătoare pentru a nu fi luată în seamă. …
După cum Elisei fusese odinioară chemat de la coarnele plugului, de pe câmp, pentru a primi mantia consacrării la slujba de profet, tot astfel William Miller a fost chemat să-și lase plugul și să le descopere oamenilor tainele Împărăției lui Dumnezeu. A intrat în această lucrare tremurând, conducându-și ascultătorii pas cu pas prin perioadele profetice până la a doua venire a lui Hristos. Cu fiecare efort făcut, câștiga putere și curaj când vedea interesul general trezit de cuvintele sale. – Tragedia veacurilor, pp. 328–329, 331

Atunci când puterea lui Dumnezeu arată care este adevărul, acela trebuie să fie privit întotdeauna ca fiind adevăr. Nu trebuie să fie îngăduită nicio presupunere ulterioară care este contrară luminii prezentate de Dumnezeu. Se vor ridica unii cu o anumită înțelegere a Scripturii pe care ei, poate, o consideră adevăr, dar care nu este. Dumnezeu ne-a dat adevărul pentru timpul de astăzi ca temelie pentru credința noastră. Mereu vor apărea oameni care vor aduce o lumină nouă în contradicție cu lumina pe care Dumnezeu a dat-o prin puterea Duhului său celui Sfânt. …
Nu trebuie să primim cuvintele acelora care vin cu o solie care contrazice punctele principale ale credinței noastre. Ei adună multe versete din Scriptură și le îngrămădesc ca dovezi pentru presupusele lor teorii. Acest lucru s-a repetat iarăși și iarăși în ultimii cincizeci de ani. … În timp ce Cuvântul lui Dumnezeu trebuie respectat ca atare, implementarea acestor adevăruri într-o manieră care afectează unul dintre stâlpii credinței pe care Dumnezeu i-a stabilit în acești cincizeci de ani constituie o mare greșeală. Acela care acționează în acest mod nu cunoaște minunata descoperire a Duhului Sfânt care a dat putere și tărie soliilor din trecut ce au fost date poporului lui Dumnezeu. – Sfaturi către editori, pp. 31–32

Miercuri, 16 octombrie: Alegerea făcută de Dumnezeu

Vorbiţi-le oamenilor despre Acela care este „întâiul între mii” și a cărui fiinţă este „plină de farmec” (Cântarea cântărilor 5:10,16). Numai cuvintele nu pot să dea adevărata descriere. Faceţi ca aceasta să se reflecte în caracter și să se manifeste în viaţă. Hristos stă pentru a I se reproduce chipul în fiecare creștin. Dumnezeu a predestinat pe oricine „să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29). În fiecare trebuie să se manifeste faţă de lume iubirea cea îndelung răbdătoare a lui Hristos, sfinţenia, blândeţea, îndurarea și adevărul Lui. …
Mântuitorul dorește să manifeste harul Său și să imprime caracterul Său asupra lumii întregi. Ea este stăpânirea răscumpărată de El și dorește să-i facă pe oameni liberi, curaţi și sfinţi. Deși Satana caută să împiedice acest lucru, prin sângele care s-a vărsat pentru oameni urmează să se câștige biruinţe care vor aduce slavă lui Dumnezeu și Mielului. Hristos nu va fi mulţumit până când biruinţa nu va fi desăvârșită și „va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora” (Isaia 53:11). Toate neamurile de pe pământ vor auzi Evanghelia harului Său. Nu toţi vor primi harul Său, dar „o sămânţă de oameni Îi va sluji și se va vorbi despre Domnul către cei ce vor veni după ei” (Psalmii 22:30). – Hristos, Lumina lumii, pp. 827–828

Mulţi recunosc faptul că Isus Hristos este Mântuitorul lumii, dar, în acelaşi timp, stau departe de El, nu se pocăiesc de păcatele lor şi nu Îl primesc pe Isus ca Mântuitor personal. Credinţa lor este pur şi simplu un consimțământ al minţii şi o judecare a adevărului, dar adevărul nu este adus in inimă, ca să poată sfinţi sufletul şi să poată schimba caracterul. „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit” (Romani 8:29,30). – Solii alese, cartea 1, pp. 389–390

N-a fost o alegere arbitrară din partea lui Dumnezeu, prin care Esau a fost lăsat în afara binecuvântărilor mântuirii. Darurile harului Său prin Hristos sunt oferite în mod liber tuturor. Nu există predestinație, ci omul poate pieri numai prin hotărâre proprie. În Cuvântul Său, Dumnezeu a prezentat condițiile prin care fiecare suflet poate fi ales pentru viața veșnică, și anume ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, prin credința în Hristos. Dumnezeu alege un caracter în armonie cu Legea Sa și toți aceia care vor atinge standardul cerut de El vor avea intrare în Împărăția slavei. Hristos Însuși a zis: „Cine crede în Fiul are viața veșnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața” (Ioan 3:36). „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 7: 21). – Patriarhi și profeți, p. 207

Joi, 17 octombrie: Responsabilitatea noastră

În această lucrare [ca păstor], Moise a fost adus mai aproape de Marele Păstor. El a ajuns într-o legătură strânsă cu Sfântul lui Israel. Nu mai plănuia să facă o mare lucrare. El căuta să ducă la bun sfârșit cu credincioșie, ca pentru Dumnezeu, lucrarea încredințată lui. Recunoștea prezența lui Dumnezeu în jurul său. Întreaga natură îi vorbea despre Cel Nevăzut. Îl cunoștea pe Dumnezeu în mod personal și, meditând la caracterul Său, el începea să fie pătruns din ce în ce mai mult de prezența Sa. El găsi scăpare în brațele veșnice.
După această experiență, Moise a auzit chemarea cerească de a schimba cârja păstorului cu toiagul autorității; de a-și lăsa turma de oi și de a trece la conducerea lui Israel. Porunca divină l-a găsit neîncrezător în sine, cu o vorbire greoaie și timid. Era copleșit de sentimentul că nu este capabil să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Însă a acceptat lucrarea, punându-și toată încrederea în Domnul. Măreția misiunii sale i-a solicitat aproape toate puterile minții. Dumnezeu i-a binecuvântat supunerea neîntârziată și el a devenit elocvent, încrezător, cu stăpânire de sine, pregătit pentru cea mai mare lucrare încredințată vreodată omului. – Divina vindecare, p. 475

Sunt oameni care prezintă întotdeauna scuze pentru umblarea după sfaturile vrăjmaşului. Unii cred că, deoarece au infirmităţi fizice, sunt îndreptăţiţi să vorbească pe un ton arţăgos şi să acţioneze într-un mod neplăcut. Dar oare nu a luat Domnul Isus nicio măsură şi pentru unii ca aceştia, ca şi ei să poată birui ispita? …
O, cât de preţios este Isus pentru sufletul care se încrede în El! Dar mulţi merg în întuneric pentru că îşi îngroapă credinţa în umbra lui Satana. Ei nu au făcut ce stătea în puterea lor să facă prin harul lui Hristos. Ei nu şi-au exprimat în cuvinte credinţa, speranţa şi curajul. Nu ar trebui să-i îngăduim lui Satana nici măcar pentru un moment să creadă că puterea lui de a întrista şi de a hărţui este mai mare decât puterea lui Hristos de a susţine şi a întări. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 177 (17 iunie)

Domnul doreşte ca poporul Său din aceste zile să creadă că El va face pentru ei lucruri la fel de mari cum a făcut pentru copiii lui Israel în călătoria lor din Egipt spre Canaan. Trebuie să avem o credinţă educată, care nu va ezita să urmeze instrucţiunile Lui chiar şi în experienţele cele mai dificile. „Mergeţi înainte!” este porunca dată de Dumnezeu poporului Său.
Este nevoie de credinţă şi de o ascultare plină de bucurie, pentru a aduce la îndeplinire planurile Domnului. Atunci când El arată că este nevoie să se înceapă lucrarea în locuri unde aceasta va avea influenţă, poporul trebuie să pornească şi să lucreze prin credinţă. – Mărturii, vol. 9, p. 271

Vineri, 18 octombrie

Studiu suplimentar: Profeți și regi, cap. „Venirea unui Eliberator”; Tragedia veacurilor, cap. „Un reformator american”.
 
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse