Mulţi oameni nu reuşesc să înţeleagă că bogăţia şi posesiunile sunt ca nişte condimente ieftine şi artificiale care, în final, îşi pierd gustul. Din nefericire, mulţi se vor pierde din cauză că nu vor reuşi să se desprindă de iubirea de lume. Căile lumii – „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii” – pot fi ţinute sub control, ba chiar evitate, dacă vom aplica în viaţa noastră principiile administrării creştine.

Din aceste motive, în studiile biblice din trimestrul acesta vom învăţa despre administrarea creştină şi despre ce înseamnă să ducem o viaţă după voia lui Dumnezeu, viaţă care presupune desprinderea din lanţurile iubirii de lume, în toate formele ei. Administrarea creştină este expresia practică a umblării noastre zilnice cu Isus, este modul în care ne manifestăm dragostea faţă de Dumnezeu, modul de a trăi adevărul ce ne-a fost încredinţat prin Hristos.

John H. H. Mathews, doctor în teologie pastorală, pastor hirotonit şi  director al Departamentului Administrare Creştină de la nivelul Diviziunii America de Nord.

Părerea mea