Dacă-ți pasă…

 

Neemia cap.1 și 2.

 

Dacă-ți pasă de cetatea dragostei lui Dumnezeu,

Ca pe vremuri, Neemia, lăcrimezi și tu mereu

Pentru porțile ei arse, pentru zidu-i dărâmat

Și ceri zilnic îndurare și iertare de păcat!

 

Dacă-ți pasă de cetatea părtășiei în Hristos,

Stăruiești în rugăciune, Neemie credincios,

Până ți se vor deschide porți de rezidire-n dar

Și sub mâna Celui veșnic vei porni pe căi de Har!

 

Dacă-ți pasă de cetatea unui sfânt Ierusalim,

Plămădești în post și rugă, planul unui: „Să zidim!”

Templul inimii în care focul slavei necurmat

Să ne strângă-n așteptarea Mirelui ca împărat!

 

Dacă-ți pasă de cetatea unui Nou Pământ și Cer,

Mergi ca Neemia-n noapte, cercetând pe cei ce pier…

Reaprinde-n ei speranța veșnicului Legământ,

Rezidind altarul Legii, cum în Cer și pe Pământ!

 

Cornel Mafteiu

București,08.10.2019