Deși cuvinte precum rasism și discriminare sexuală (și, în multe traduceri, nici măcar cuvântul prejudecată) nu se găsesc în Biblie, este limpede că Dumnezeu dorește ca toți să fie tratați în mod egal. Dumnezeu ne oferă exemplu după exemplu despre cum să ne purtăm cu acei membri din societate pe care alții îi resping. Lucrul acesta este atât de important pentru El, încât face parte din legea dată lui Moise.

 

Apropo de Moise, observăm un exemplu clar de prejudecată chiar în familia sa, când fratele și sora lui, Aaron și Maria, vorbesc împotriva soției străine a lui Moise. Maria a plătit pentru lipsa ei de bunătate cu șapte zile de rușine, rămânând în afara taberei, acoperită de lepră.

 

Isus a combătut orice formă de prejudecată în timpul celor trei ani de lucrare publică. Oricine era binevenit să Îl urmeze: femeie, copil, vameș, bătrân, străin, bolnav contagios, paraplegic și chiar trădător. El i-a adunat în jurul Său pe toți cei pe care societatea îi evita sau îi ignora. Şi nu numai atât. El le-a spus ucenicilor că ar fi mai bine pentru ei să fie aruncați în mare cu o piatră mare de moară atârnată de gât, decât să rănească pe vreunul dintre cei numiți de El „cei mai neînsemnați”.

 

Prejudecata este o parte a naturii umane, uneori învățată în familie, dar și absorbită din societatea în care trăim. Însă, prin puterea și harul lui Dumnezeu, putem deveni apărători, protectori și prieteni pentru oricine.

 

Fă o listă cu persoane din cercul tău pe care le consideri victime ale prejudecăților și ale discriminării. Apoi, gândește-te ce ai putea să faci în cursul acestei săptămâni, în mod concret, pentru a le ajuta să se simtă acceptate.