Poate crezi că subiectul acesta nu prea are legătură cu tine. La urma urmei, fiind la începutul adolescenței, poate că nu ai prea mulți bani pe mână. Poate că părinții insistă să ai un cont de economii pentru facultate sau poate câștigi prea puțin din diverse treburi mărunte. Poate te gândești că nu poți fi corupt de materialism dacă nu ai decât ceva mărunt în buzunar.

 

Însă uite care este problema. Dumnezeu nu așteaptă să te îmbogățești, pentru ca apoi să te preocupi de copiii Săi care trăiesc în sărăcie. El dorește să îți pese de ei chiar acum, oriunde te-ai afla, cu măruntul din buzunar sau cu pușculița îndesată de economii.

 

Poate că ai auzit zicala „Banii vorbesc”. Înseamnă să te faci auzit cumpărând. Când banii tăi se adună unii peste alții, le transmiți un mesaj celor care vând. Banii vorbesc pentru tine. Pot spune că îți pasă cum sunt tratați muncitorii din țările în curs de dezvoltare și că nu ești dispus să plătești o sumă umflată doar pentru a avea pe încălțăminte un nume de marcă celebru. Poți alerga la fel de repede și poți sări la fel de sus și fără el.

 

Din momentul în care ai cât de puțin, a sosit timpul să te gândești la cum îți gestionezi banii pentru Dumnezeu și cum dorește El să-i folosești. Dacă Îi permiți lui Dumnezeu să-ți arate cum dorește să-ți folosești banii pe care ți-i oferă acum, va fi mult mai ușor să-L auzi când îți va da mai mulți bani mai târziu.

 

Pe de altă parte, nu trebuie să tragi concluzia că creștinii ar fi ipocriți. Suntem conștienți de valoarea banilor în ziua de azi și de faptul că societatea funcționează ca un sistem bazat pe bani. Ideea este să găsești punctul de echilibru, să nu te lași răpus de pofta banilor. În același timp, ca un om înțelept, trebuie să știi să acorzi banilor importanța potrivită. Dacă îi risipești cu ușurință nu înseamnă că ești un om care nu iubește banii.