Un adolescent a spus: „De ce nu se poate să păstrez relația mea cu Dumnezeu doar între mine și El? Este ceva personal.” Există o deosebire între personal și confidențial! Nu există pasaje biblice care să spună: „Crede numai și păstrează tăcerea. Toți vor ajunge acolo mai devreme sau mai târziu.” Nu, se pare că exact varianta opusă este cea adevărată. Dumnezeu ne-a creat ca să lucrăm împreună. Noi lucrăm cel mai bine în echipe, pentru că punctele în care suntem slabi devin puternice prin calitățile altora, iar calitățile noastre îi ajută pe alții care sunt slabi. Nu suntem întregiți decât prin unitate.

 

Te-ai gândit ce așteaptă Dumnezeu de la tine? Te întrebi cum să fii cineva care setează temperatura, nu doar o înregistrează? Răspunsul la căutarea noastră de îndrăzneală în Hristos se află în comunitate. Suntem mai curajoși împreună decât singuri. Suntem mai înțelepți ca echipă decât ca indivizi. Fiecare nou membru care se adaugă familiei ne umple cu mai multă iubire și înțelegere, pentru că fiecare nouă ființă are o experiență unică privind harul lui Dumnezeu. De la fiecare persoană se așteaptă participarea. Este nevoie de fiecare, însă ansamblul este mai eficient decât părțile sale componente. De ce crezi că Hristos i-a trimis pe ucenici în lume câte doi? Pentru că, atunci când unul este slab, celălalt poate fi puternic.

 

Dacă ne uităm cu atenție la viața apostolului Pavel, așa cum este prezentată în Biblie, descoperim limpede acest principiu. Să ne gândim cine era Pavel! Unul dintre oamenii mari ai vremii sale, un teolog redutabil, un om bine educat și cu poziție în societate. Cu toate acestea, când a început să lucreze pentru Isus, și-a căutat ajutoare. Oare nu s-ar fi descurcat el fără Marcu cel temător? Sau fără Barnaba, Aquila, Priscilla? De fapt, ca om, Pavel a fost conștient că nu este in failibil și că munca în echipă are șanse mai mari de
succes.