O calitate care nu poate fi impusă

„Pe copil să-l săruți doar când doarme și să-l lauzi doar în absența lui!” Pare o glumă, dar reflectă o concepție adânc înrădăcinată în men­talitatea colectivă, născută probabil din grija exagerată de a nu răzgâia copilul. Perpetuată din generație în generație, a ajuns un fel de virtute, rudă cu pudoarea și extinsă pe terenul fertil al credinței protestante, unde cultivarea umilinței este la loc de cinste, între alte valori morale. Aici, ea se manifestă printr-o reprimare nefirească a aprecierii pentru cei care slujesc eficient și își manifestă darurile spirituale primite de la Dumnezeu. Paradoxal, aprecierea este suprimată din dorința de a evita mândria și pentru a impune modestia. Astfel, se încearcă evitarea unei extreme, dar se cade în cealaltă! Și acest fapt se întâmplă în biserică, unde ne-am aștepta să găsim oameni caracterizați de echilibru spiritu­al și emoțional, care știu să se ferească de mândrie, dar și să aprecieze, în mod onest, atunci când este cazul.

Am avut nefericita ocazie să constat acest paradox în unele dintre bisericile noastre. Anul trecut, am scris în aceste pagini despre nevoia de apreciere a slujitorilor. Nu m-am putut referi la toți (deși merită), ci doar la instructorii Școlii de Sabat. Probabil vă amintiți că am propus să-i descoperim pe cei mai apreciați instructori, dintre care să fie de­semnat Instructorul Anului, ca mod de apreciere și motivare. Împreună cu colegii de la Conferințe, am creat un instrument de evaluare a in­structorilor, pe care l-am trimis, prin colegii pastori, tuturor bisericilor, așteptând propunerile. Evident, nu ne-am așteptat la o avalanșă de propuneri, dar nici la o asemenea lipsă de reacție, din partea multor biserici. Unele, poate, nu au avut propuneri. Altele, poate au neglijat să răspundă. Însă ceea ce ne-a produs dezamăgire a fost motivația celor care au refuzat să se implice în acest proiect, însoțită de un ton mustră­tor, ce viza faptul că am avut o astfel de idee: „Nu propunem pe nimeni Instructorul Anului, ca nu cumva acesta să se mândrească sau să trezim invidia celorlalți!”

Ce ar trebui să înțelegem? Că Domnul nu trebuia să-l laude pe sutașpentru credința lui, mai mare decât a oricăruia din Israel? Că Pavel nu trebuia să le scrie romanilor despre credința lor vestită în toată lumea (Romani 1:8)? Că nu trebuia să-și exprime public recunoștința față de Aquila și Priscila (Romani 16:3-4)? Că nu trebuia să se laude față de macedoneni cu cei din Ahaia, (2 Corinteni 9:2)? Că nu trebuia să spună că nimeni nu-i împărtășea simțămintele ca Timotei (Filipeni 2:19-20)? Că nu trebuia să-l aprecieze pe coloseanul Epafra în fața colosenilor (Coloseni 4:12-13)? Că nu trebuia să le spună tesalonicenilor că erau un exemplu pentru toți credincioșii din Macedonia și Ahaia (1 Tesaloniceni 1:7) sau să-i îndemne să-i cinstească pe cei ce slujeau (5:12-13)? Ne îndoim! „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30) este spiritul care trebuie să domine în biserică, nu cel care suprimă orice apreciere, din „grija” pentru modestia altuia sau din teama de a nu da naștere la invidie (un mod implicit de a recunoaște prezența invidiei acolo).

Apreciem, pe această cale, bisericile care au trimis propuneri și pe cei propuși, chiar dacă, din lipsă de spațiu, nu-i putem nominaliza pe toți. Dintre ei, s-au remarcat: Liliana Sucitu, din biserica „Speranța”, Timișoara (Conferința Banat); Olguța Iacob, din Adjud (Conferința Moldova), Marta Damian, de la Liceul Teologic Adventist Craiova (Conferința Oltenia) și Georgică Vasilache, de la Herghelia-Sanatoriu (Conferința Transilvania Sud). În urma evaluării făcute cu colegii din cele șase Conferințe, sora Olguța Iacob a fost desemnată Instructorul Anului. Este o persoană dedi­cată, care Îl iubește pe Dumnezeu, slujește oamenii cu pasiune și se roa­gă împreună cu tinerii din grupa sa pentru diverse persoane și situații.

Pentru cei care s-au temut să propună un instructor din biserica lor, ca „să-l ferească de mândrie”, inserez aici o remarcă a sorei Olguța Iacob, din care reiese o calitate ce nu poate fi impusă: „E tare greu să vorbești despre tine… Nu cred că merit această onoare! Cred că sunt instructori mult mai buni decât mine!”

Orice alt comentariu este de prisos. Rămâne doar o întrebare: Cine și de unde va fi următorul Instructor al Anului?

Florian Ristea, Departamentul Școala de Sabat/Lucrarea Personală