Ediția instructori (st. 10)

Partea I: PRIVIRE GENERALĂ

Textul-cheie: Apocalipsa 14:7

Pasajul studiat: Apocalipsa 14 descrie tabăra rămășiței aflată în război cu balaurul, război anunțat în Apocalipsa 12:17.

Introducere: În Apocalipsa 14, rămășița apare sub forma celor 144 000 care Îl urmează pe Miel oriunde merge El (Apocalipsa 14:1-5). Apariția aceasta este urmată de cel mai cunoscut pasaj pentru adventiștii de ziua a șaptea: soliile celor trei îngeri (vers. 6-13). Capitolul se încheie cu o reprezentare simbolică a revenirii lui Isus și cu strângerea separată a sfinților și a celor răi (vers. 14-20). Studiul de săptămâna aceasta are ca subiect principal soliile celor trei îngeri.

Temele studiului:

I. Rămășița și cei 144 000

Acestea par a fi două nume diferite pentru același grup de oameni.

II. Temerea de Dumnezeu

Apelul de a ne teme de Dumnezeu este un apel la închinare autentică, la respect și la venerație față de Creatorul nostru.

III. Problema principală din Apocalipsa 13 și 14: închinarea

Cuvântul „închinare” apare de opt ori în momentele esențiale ale relatării.

IV. Relația dintre judecată și Evanghelie (Apocalipsa 14:6,7)

Judecata și termenii înrudiți au trei sensuri în Noul Testament.

V. Capitolele 13 și 14 din Apocalipsa și prima tablă a Decalogului

În Apocalipsa 13 și 14 există numeroase referiri la primele patru porunci din Decalog.

VI. Primul înger și porunca a patra

Aplicația pentru noi: Secțiunea aceasta ia în considerare relevanța judecății și relevanța Sabatului zilei a șaptea în lumea contemporană.

Partea a II-a: COMENTARIU

Apocalipsa 14 prezintă în detaliu tabăra rămășiței care ia parte la lupta finală anunțată în Apocalipsa 12:17: descrie rămășița (vers. 1-5), prezintă mesajul ei (vers. 6-13) și rezultatul conflictului, în limbaj simbolic (vers. 14-20).

Temele principale ale studiului 10 pe larg:

I. Rămășița și cei 144 000

Credincioșii lui Dumnezeu sunt numiți „rămășiță” în Apocalipsa 12:17 și „cei 144 000” în Apocalipsa 14:1. Este vorba aici despre două grupuri diferite de credincioși sau despre același grup? Apocalipsa 14:1 conține o aluzie la Ioel 2:32, indicând o împlinire în timpul sfârșitului, pe lângă împlinirea „timpurie” (vezi Faptele 2:21). În cartea lui Ioel, credincioșii lui Dumnezeu sunt cei care cheamă Numele Domnului, care se găsesc pe Muntele Sionului și care sunt numiți „cei rămași”. Apocalipsa 14:1 face referire la Miel, la Muntele Sionului și îi numește pe credincioși 144 000. Aluzia la profeția lui Ioel este cheia pe care ne-o lasă Ioan ca să înțelegem că el descrie aici tabăra rămășiței din ultimul conflict cu balaurul.

II. Temerea de Dumnezeu

Când spunem că ne temem de cineva, vrem să transmitem de obicei ideea că persoana respectivă ne inspiră frică, poate chiar groază. Mulți cititori ai Bibliei conchid astfel că Dumnezeu ne cere să ne fie frică de El. În Biblie însă, termenul „frică” are un sens mai blând atunci când este asociat cu Dumnezeu. În Vechiul Testament, de pildă, frica de Domnul are sensul de venerație sau de admirație față de El: include lucruri precum cunoașterea Sa personală (Proverbele 9:10), împlinirea poruncilor Sale (Psalmii 111:10; Eclesiastul 12:13) și abaterea de la rău (Proverbele 3:7 și 16:6). În Noul Testament, poate avea sensul de admirație și de bucurie plină de respect (Luca 7:16; Faptele 2:43). Ea oferă motivație pentru comportamentul evlavios (2 Corinteni 7:1). Echivalează cu onoarea acordată unui împărat (1 Petru 2:17) și cu respectul manifestat față de un superior (1 Petru 2:18).

În termeni actuali, frica sau temerea de Dumnezeu înseamnă să credem cu adevărat în El, astfel încât să avem o relație reală cu El, să primim avertizările Sale de a ne abate de la rău și să împlinim poruncile Sale, chiar și cele care nu ne convin sau nu ne plac. Înseamnă să trăim și să ne purtăm ca unii care știm că Îi vom da socoteală într-o zi. Potrivit acestui verset, apelul acesta serios va face parte din experiența poporului Său din timpul sfârșitului.

III. Problema principală din Apocalipsa 13 și 14: închinarea

Problema care apare în mod repetat în Apocalipsa 13 și 14 este închinarea. De șapte ori este amintită închinarea fie la balaur, fie la fiară, fie la icoana fiarei (Apocalipsa 13:4,8,12,15; 14:9,11). Tema generală este triada satanică, ce pretinde ca toți locuitorii pământului să i se închine ei în locul lui Dumnezeu. În centrul atenției se află controversa universală legată de caracterul lui Dumnezeu și de faptul că El este singurul care merită să I se aducă închinare. Acesta este subiectul acestei părți a cărții.
Interesant este că, dacă închinarea la balaur și la aliații lui este menționată de șapte ori, închinarea la Dumnezeu este amintită o singură dată, mai exact în apelul din Apocalipsa 14:7 de a ne închina Creatorului. Textul acesta reprezintă punctul culminant al secțiunii. Și cum Apocalipsa 13 și 14 se află la mijlocul cărții, apelul la închinare înaintea Creatorului constituie miezul întregii cărți. Apelul acesta este legat de porunca a patra din Decalog (Apocalipsa 14:7; compară cu Exodul 20:11). Controversa din criza finală a istoriei pământului va fi legată de închinarea la adevăratul Dumnezeu, iar respectarea Sabatului va fi exprimarea închinării autentice.

IV. Relația dintre judecată și Evanghelie (Apocalipsa 14:6,7)

În Noul Testament, judecata este strâns legată de Evanghelie. Mai întâi, judecata a avut loc la cruce (Ioan 12:31; Apocalipsa 5:5-10). Întreaga omenire a fost judecată în Persoana reprezentatului ei, Isus Hristos. Apoi, vedem că în Ioan 3:18-21 și 5:22-25, termenii legați de judecată sunt strâns legați de predicarea Evangheliei. Oamenii de pretutindeni sunt chemați la judecată prin predicarea Evangheliei, în baza deciziei luate cu privire la jertfa lui Hristos pe cruce. Chemarea aceasta la judecată constituie fundalul pe care apar cei patru călăreți (Apocalipsa 6:1-8), așa cum am văzut în studiul 5. În al treilea rând, judecata de la sfârșitul timpului ratifică verdictele pe care le-am dat în dreptul nostru când am auzit Evanghelia (Ioan 12:48). Cartea Apocalipsa păstrează limbajul judecății pentru timpul sfârșitului (Apocalipsa 11:18; 14:7; 17:1; 20:4). În Apocalipsa 14:7, etapa a doua și etapa a treia a judecății se petrec simultan.

V. Apocalipsa 13 şi 14 și prima tablă a Decalogului

Fiarele pretind închinare (Apocalipsa 13:4,8,12,15) în contextul în care prima tablă a Legii a fost contrafăcută. Prima poruncă interzice închinarea la alt dumnezeu. Fiara le pretinde oamenilor să i se închine ei (vers. 4,8). Porunca a doua interzice idolatria. Fiara ridicată din pământ creează „un chip”, o „icoană”, care să primească închinare, o autoritate care să primească supunere (vers. 15). Porunca a treia interzice luarea în deșert a Numelui Domnului. Fiara se întrece în rostirea de hule (vers. 6). Porunca a patra reprezintă sigiliul legământului, deoarece conține Numele lui Dumnezeu, teritoriul autorităţii Sale și temeiul domniei Lui (Exodul 20:8-11). Dar fiara le impune oamenilor să primească semnul ei (Apocalipsa 13:16,17).

Secțiunea aceasta a cărții Apocalipsa are ca subiect poruncile lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:17; 14:12). În capitolul 13, accentul cade în special pe prima tablă a Decalogului, primele patru porunci, care se referă la relația noastră cu Dumnezeu. Fiara și aliații ei le contrafac pe toate. Contrafacerea aceasta pregătește terenul pentru referirea importantă la porunca a patra din mesajul primului înger (Apocalipsa 14:7; compară Exodul 20:11).

VI. Primul înger și porunca a patra

Mesajul primului înger conține o aluzie directă la porunca a patra din Decalog. Există trei argumente majore în acest sens:

1) Relația strânsă dintre Apocalipsa 14:7 și Exodul 20:11 din punctul de vedere al termenilor folosiți. Ambele pasaje conțin cuvintele: „făcut”, „cerul”, „pământul” și „marea”. De asemenea, amândouă fac referire la Creator.

2) Apocalipsa 14:6,7 conține referiri la mântuire, la judecată și la crearea lumii. Toate cele trei teme corespund primei table a Decalogului (Exodul 20:2,5,6,11).

3) Sunt numeroase referințe la Cele Zece Porunci în această secțiune din Apocalipsa (Apocalipsa 12:17; 14:12, contrafacerile primelor patru porunci din Apocalipsa 13, paralelele verbale din Apocalipsa 14:7). Referirile acestea construiesc o paralelă structurală solidă. Ultimul apel adresat de Dumnezeu omenirii are drept cadru porunca a patra.

Partea a III-a: APLICAȚIA PENTRU NOI

1. Din ce cauze este judecata o idee atât de nepopulară printre creștinii de astăzi, în general? În prezent, judecata este ceva indezirabil, dezagreabil. Instanțele de judecată sunt locurile în care nu ne dorim să ajungem, dacă se poate. În Biblie însă, judecata este un lucru mult așteptat și dorit de poporul lui Dumnezeu. Este ocazia în care toate relele de pe pământ vor fi îndreptate. Dacă nu va exista o judecată la sfârșit, atunci niciodată nu va exista dreptate în lumea aceasta.

Pe baza dreptății, unii vor primi răsplata sau, dimpotrivă, vor suferi consecințele faptelor lor. Isus a spus că la judecată se va ține cont chiar și de simplul gest de a-i da unui copil un pahar cu apă. Viața noastră aici are alt sens când știm că fiecare faptă bună, fiecare gest de bunătate contează.

2. Din ce motive va avea Sabatul un rol atât de important în evenimentele finale ale istoriei pământului? De ce contează el atât de mult? Dumnezeu a așezat Sabatul în centrul tuturor lucrărilor Sale, ca zi care să ne aducă aminte de El. Când îl păzim, ne aducem aminte că El a creat lumea (Exodul 20:8-11). El ne-a creat liberi, asumându-Și un mare risc (acela de a ne răzvrăti împotriva Lui), ca să Îl putem iubi sincer și ca să ne putem iubi unii pe alții. Nu doar Sabatul, ci întreg Decalogul are menirea de a promova libertatea (Iacov 1:25; 2:12). Ca atare, Sabatul, prin trimiterea lui la geneza lumii, ne aduce aminte că Dumnezeu ne oferă dragoste și libertate.
Sabatul ne reamintește totodată de exod (Deuteronomul 5:15), de marea lucrare a lui Dumnezeu de eliberare a poporului Său. El este un Dumnezeu îndurător care intervine cu putere pentru credincioșii Lui. De asemenea, Sabatul ne reamintește de jertfa Domnului Isus. Între moartea și învierea Sa, Isus S-a odihnit în mormânt. La Golgota, Dumnezeu Și-a arătat caracterul în toată frumusețea lui, iar Sabatul ne amintește acest fapt.
În același timp, Sabatul ne îndreaptă privirea spre înainte, către mântuirea de la sfârșitul timpului (Evrei 4:9-11). Cine are într-adevăr încredere în Dumnezeu va privi Sabatul ca pe o pregustare a odihnei de păcat de care se va bucura întregul univers în veșnicie.