Comentarii inspirate (st. 10)

Evanghelia veșnică

Sabat după-amiază, 2 martie

În comparație cu milioanele lumii, copiii lui Dumnezeu vor fi, așa cum au fost întotdeauna, o turmă mică; dar, dacă ei stau pentru adevăr, așa cum a fost el descoperit în Cuvântul Său, Dumnezeu va fi scăparea lor. Ei stau sub cuprinzătorul scut al Celui Atotputernic. Dumnezeu este întotdeauna o majoritate. Când sunetul ultimei trâmbițe va pătrunde temnița celui mort și cel neprihănit va ieși afară în triumf, exclamând: „Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:55) – stând apoi împreună cu Dumnezeu, cu Hristos, cu îngerii și cu cei loiali și credincioși din toate veacurile, copiii lui Dumnezeu vor fi o majoritate zdrobitoare. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 434
Greutățile se vor înmulți, dar, ca unii care credem în Dumnezeu, să ne încurajăm unii pe alții. Să nu coborâm stindardul, ci să-l ținem sus, privind la Acela care este Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre.
Avem cu toții nevoie de un mai mare curaj creștin, ca să înălțăm stindardul pe care sunt înscrise poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Nu trebuie să facem niciun compromis cu conducătorii răzvrătirii. (…) Trebuie să avem o hotărâre fermă de a face voia Domnului în orice timp și în orice loc. …
Să se scrie pe conștiință cum s-ar scrie cu un priboi de fier pe stâncă, faptul că adevăratul succes, fie pentru viața aceasta, fie pentru viața viitoare, poate fi asigurat numai printr-o credincioasă aderare la principiile veșnice ale dreptății. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, ed. 2017, p. 220
Misiunea predicării Evangheliei nu le-a fost încredințată îngerilor, ci oamenilor. Îngerii sfinți au fost făcuți responsabili de îndrumarea acestei lucrări și de marile acțiuni în vederea salvării oamenilor. Însă proclamarea efectivă a Evangheliei este adusă la îndeplinire de slujitorii lui Hristos de pe pământ. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 256

Ne apropiem de sfârșitul istoriei acestui pământ și diferitele ramuri ale lucrării lui Dumnezeu trebuie să progreseze cu mult mai mult sacrificiu de sine decât se manifestă în prezent. Lucrarea pentru aceste zile din urmă este într-un sens special o lucrare misionară. Prezentarea adevărului prezent, de la prima literă a alfabetului lui și până la cea din urmă, înseamnă efort misionar. Lucrarea care trebuie făcută cere sacrificiu la fiecare pas înainte. Din slujirea aceasta neegoistă, lucrătorii vor ieși curățați și înnobilați ca aurul încercat în foc.

Priveliștea sufletelor care pier în păcat ar trebui să ne trezească și să ne determine să facem mai multe eforturi pentru a le duce lumina adevărului prezent celor care se află în întuneric și, în special, celor care se află în câmpuri în care până acum s-a făcut foarte puțin pentru a înființa monumente pentru Dumnezeu. Peste tot în lume, trebuie să înceapă acum și să fie dusă la capăt o lucrare care ar fi trebuit făcută de multă vreme. – Mărturii, vol. 7, ed. 2017, p. 49

Duminică, 3 martie: Soliile celor trei îngeri

Locul proclamării soliilor primului, celui de-al doilea și celui de-al treilea înger a fost stabilit de cuvântul Inspirației. Nicio frântură sau iotă nu trebuie schimbată. Nicio autoritate umană nu are vreun drept să schimbe locul acestor mesaje, cum nu are dreptul de a înlocui Vechiul Testament cu Noul Testament. Vechiul Testament este Evanghelia în imagini și simboluri. Noul Testament este împlinirea. Unul este tot atât de esențial ca și celălalt. Vechiul Testament prezintă lecții ieșite de pe buzele lui Hristos, lecții care nu și-au pierdut forța din niciun punct de vedere. Prima și a doua solie au fost vestite în 1843 și 1844, iar acum ne aflăm în timpul proclamării celei de-a treia; dar toate trei solii trebuie proclamate în continuare. Este la fel de esențial ca și altădată ca ele să le fie repetate căutătorilor adevărului. Să le vestim în scris și prin vorbire, arătând ordinea lor și aplicația profețiilor care ne aduc la solia îngerului al treilea. Cea de-a treia nu poate exista fără prima și a doua. Soliile acestea trebuie transmise lumii prin publicații, prin discursuri, arătând pe axa timpului profetic lucrurile care au fost și lucrurile care au să se întâmple. – Counsels to Writers and Editors, p. 26

Misiunea încredințată ucenicilor ne este încredințată și nouă. Și astăzi, la fel ca atunci, Mântuitorul crucificat și înviat trebuie să fie înălțat înaintea tuturor celor care sunt fără Dumnezeu și fără speranță în lume. Dumnezeu are nevoie de păstori, de învățători și de evangheliști. Slujitorii Săi trebuie să proclame solia mântuirii, mergând din ușă în ușă. Vestea iertării prin Hristos trebuie să fie dusă la fiecare neam, la fiecare seminție, la fiecare limbă și la fiecare popor. Solia aceasta nu trebuie vestită în cuvinte timide și lipsite de viață, ci într-o manieră clară, hotărâtă și răscolitoare. Sute de oameni așteaptă să fie avertizați să-și salveze viața. Lumea are nevoie să vadă în creștini o dovadă a puterii religiei lor. Soliile milei nu sunt necesare doar în câteva locuri, ci în întreaga lume. – Slujitorii Evangheliei, ed. 2004, pp. 20–21

Îngerii sunt reprezentați ca zburând prin mijlocul cerului, proclamându-i lumii o solie de avertizare și având o influență directă asupra oamenilor care trăiesc în ultimele zile ale istoriei lumii. Nimeni nu aude vocea acestor îngeri, deoarece ei sunt un simbol care reprezintă poporul lui Dumnezeu care lucrează în armonie cu universul. Oamenii, iluminați de Duhul lui Dumnezeu și sfințiți prin adevăr, propovăduiesc cele trei solii în ordinea lor. – Solii alese, cartea 2, ed. 2012, p. 339
Solul a zis cu o voce clară și hotărâtă: „Te întreb: Ce faci? Oh, dacă ai putea să înțelegi! Oh, dacă ai putea să înțelegi importanța avertizării și ce înseamnă ea pentru tine și pentru lume! Dacă ai fi înțeles, dacă ai fi fost plin de Duhul Aceluia care Și-a dat viața pentru salvarea lumii, ai conlucra cu El, făcând eforturi stăruitoare și pline de sacrificiu de sine pentru a-i salva pe cei păcătoși.” – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 83

Luni, 4 martie: Solia primului înger (1)

Mesajul primului înger din Apocalipsa 14, care anunța ceasul judecății lui Dumnezeu și îi chema pe oameni să se teamă de El și să I se închine, a avut scopul de a-i separa de influențele decăzute ale lumii pe cei care declarau că sunt copiii lui Dumnezeu și de a-i face să-și vadă adevărata stare de apostazie și caracterele lumești. Prin acest mesaj, Dumnezeu a trimis bisericii un avertisment care, dacă ar fi fost luat în seamă, ar fi îndreptat relele care o țineau departe de El. Dacă oamenii ar fi primit mesajul ceresc, umilindu-și inimile înaintea Domnului și căutând cu sinceritate să se pregătească pentru a sta în prezența Sa, Duhul și puterea lui Dumnezeu s-ar fi manifestat în mijlocul lor. Biserica ar fi ajuns din nou la acea stare binecuvântată de unire, credință și iubire care exista în zilele apostolice. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 311

Urmașii lui Hristos de astăzi să se ferească de tendințele de a pierde spiritul de respect și de teamă sfântă. Scripturile îi învață pe oameni cum să se apropie de Făcătorul lor – cu umilință și cu temere, prin credință într-un Mijlocitor divin. Psalmistul declara:
„Căci Domnul este un Dumnezeu mare,
Este un Împărat mai presus de toți dumnezeii.
Veniți să ne închinăm și să ne smerim,
Să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului,
Făcătorul nostru!” (Psalmii 95:3,6) …
Adevăratul respect pentru Dumnezeu este imprimat de simțul măreției Sale infinite și de conștiența prezenței Sale. Orice inimă trebuie să fie impresionată de acest simțământ al prezenței Celui Nevăzut. Ceasul și locul rugăciunii sunt sfinte, pentru că acolo este Dumnezeu. Și atunci când se manifestă respect în atitudine și în comportament, simțământul din care izvorăște se va adânci. „Numele Lui este sfânt și înfricoșat” (Psalmii 111:9), declară psalmistul. Atunci când îngerii Îi rostesc Numele, își acoperă fețele. Deci cu cât respect ar trebui să luăm Numele Lui pe buzele noastre, noi, care suntem păcătoși și decăzuți! – Profeți și regi, ed. 2011, p. 32
Trebuie să aibă loc o profundă și sinceră cercetare a inimii. Atitudinea ușuratică și frivolă în care se complac atât de mulți pretinși creștini trebuie să înceteze. O luptă aprigă îi așteaptă pe cei care vor să-și supună tendințele rele ce caută supremația. Pregătirea este o acțiune personală. … El va examina cazul fiecărei persoane cu o așa minuțiozitate de parcă n-ar mai exista altă ființă pe pământ. Toți oamenii trebuie să fie analizați și găsiți „fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27).

Scenele legate de încheierea lucrării de ispășire sunt solemne. Mizele sunt copleșitoare. Judecata se desfășoară în prezent în Sanctuarul din cer. Acest proces se continuă de mulți ani. Curând – nimeni nu știe cât de curând – se va ajunge la cazurile celor vii. Viața noastră trebuie cercetată în prezența înfricoșătoare a lui Dumnezeu. Datoria oricărui om în această perioadă este să acorde atenție, mai presus de orice, avertizării lui Hristos: „Luați seama, vegheați și rugați-vă, căci nu știți când va veni vremea aceea” (Marcu 13:33). „Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine” (Apocalipsa 3:3). – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 403

Marți, 5 martie: Solia primului înger (2)

„Și am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod. El zicea cu glas tare: «Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!»” (Apocalipsa 14:6,7).
Dacă este ascultată, solia aceasta va atrage atenția oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui popor la o examinare atentă a Cuvântului și la adevărata lumină cu privire la puterea care a schimbat Sabatul zilei a șaptea cu un sabat fals. Singurul Dumnezeu adevărat a fost părăsit, Legea Sa a fost respinsă, instituția Sabatului Său sfânt a fost trântită în țărână de omul fărădelegii. Porunca a patra, atât de clară și explicită, a fost ignorată. Sabatul, memorialul care declară cine este Dumnezeul cel viu, Creatorul cerurilor și al pământului, a fost dărâmat, iar lumii i-a fost dat un sabat fals în locul lui. În felul acesta, în Legea lui Dumnezeu s-a făcut o spărtură. Un sabat fals nu poate fi un standard adevărat. – Solii alese, cartea 2, ed. 2012, p. 93
Primele patru porunci arată datoria omului de a-I sluji Domnului, Dumnezeului său, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea sa. Aceasta înseamnă întreaga ființă a omului. Lucrul acesta cere o iubire atât de plină de zel, de căldură, atât de intensă, încât omul nu mai poate nutri în cugetul sau în simțămintele sale ceva care să fie împotriva lui Dumnezeu. …

Iehova cel veșnic, având viața în Sine Însuși, Cel necreat, El Însuși Izvor și Susținător a toate, este singurul îndreptățit la suprema închinare și adorare. Omului îi este interzis să-i dea oricui locul cel dintâi în simțămintele sau în slujirea sa. Tot ce îndrăgim și tinde să slăbească iubirea noastră față de Dumnezeu sau să ia locul slujirii pe care I-o datorăm devine zeul nostru. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, ed. 2017, p. 56
Dumnezeul nostru este un Tată bun și milostiv; serviciul pe care I-l aducem lui Dumnezeu n-ar trebui să fie considerat o activitate împovărătoare și chinuitoare. Pentru noi, ar trebui să fie o plăcere să ne închinăm lui Dumnezeu și să luăm parte la lucrarea Sa. Dumnezeu nu dorește ca aceia care sunt copiii Lui, pentru care El a realizat o mântuire atât de mare, să se comporte ca și când El ar fi un supraveghetor aspru și neînduplecat. El este cel mai bun prieten al lor și, când se închină înaintea Lui, El dorește să fie cu ei, să-i binecuvânteze și să-i mângâie, umplându-le inima cu bucurie și dragoste. Dumnezeu vrea ca aceia care sunt copiii Lui să găsească mângâiere în serviciul Său și să aibă, în lucrarea Sa, mai multe satisfacții decât greutăți. El dorește ca aceia care vor veni să I se închine să plece înapoi ducând cu ei gânduri prețioase despre iubirea și purtarea Sa de grijă, ca să fie astfel întăriți în toate problemele vieții de fiecare zi, să primească har și să îndeplinească în mod cinstit și cu credincioșie toate lucrurile. – Calea către Hristos, ed. 2014, pp. 128–129

Miercuri, 6 martie: Solia îngerului al doilea

Către încheierea celei de-a doua solii îngerești, am văzut o lumină mare din cer strălucind asupra poporului lui Dumnezeu. Razele de lumină străluceau ca soarele. Și am auzit glasuri de îngeri strigând: „Iată Mirele, ieșiți-i în întâmpinare!”
Acesta era strigătul de miezul nopții, care trebuia să dea putere soliei celui de-al doilea înger. Au fost trimiși îngeri din cer pentru a-i trezi pe sfinții descurajați și pentru a-i pregăti pentru marea lucrare dinaintea lor. … Cei cărora li s-a încredințat vestirea s-au grăbit și, în puterea Duhului Sfânt, au făcut să răsune solia și i-au înviorat pe frații lor descurajați. Această lucrare nu depindea de învățătura și de erudiția oamenilor, ci de puterea lui Dumnezeu, iar sfinții Lui care au auzit strigarea nu au putut să i se opună. Cei mai spirituali au primit această solie, iar cei care conduseseră mai înainte lucrarea au fost ultimii care au primit-o și au ajutat la amplificarea ei. …

În fiecare loc din țară era dată lumina privind solia celui de-al doilea înger și strigătul înmuia inimile a mii și mii de oameni. Ea a mers din oraș în oraș și din sat în sat până când poporul așteptător al lui Dumnezeu a fost pe deplin trezit. În multe biserici, nu s-a permis ca această solie să fie dată și un mare grup de creștini care aveau mărturia cea vie au părăsit aceste biserici decăzute. O lucrare puternică a fost săvârșită prin strigătul de la miezul nopții. – Scrieri timpurii, ed. 2015, pp. 265–266
Oamenii se poartă ca și cum li s-ar fi dat libertatea specială de a anula deciziile lui Dumnezeu. Reprezentanții înaltei critici se așază în locul Lui și evaluează Cuvântul Său, corectându-l sau dându-și aprobarea. În acest mod, toate popoarele sunt determinate să bea din vinul desfrânării Babilonului. Acești reprezentanți ai înaltei critici au stabilit lucrurile ca să corespundă ereziilor din aceste zile finale. Dacă nu pot submina și aplica eronat Cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu-l pot strâmba după practicile umane, atunci îl strică. – The Upward Look, p. 35
„Apoi a urmat un alt înger, al doilea, și a zis: «A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!»” (Apocalipsa 14:6-8). Cum se face lucrul acesta? Forțându-i pe oameni să primească un sabat fals. În capitolul 31 din Exodul, ni se spune clar care zi este Sabatul Domnului. Păzirea Sabatului este declarată a fi un semn al loialității poporului lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 8, ed. 2017, p. 81

Biblia declară că, înainte de venirea Domnului, Satana va acționa prin „tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase și cu toate amăgirile nelegiuirii”. Cei care „n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți” vor fi lăsați să accepte „o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună” (2 Tesaloniceni 2:9-11). Până când nu se va ajunge la acest nivel și nu se va realiza unirea deplină a bisericii cu lumea în toată creștinătatea, căderea Babilonului nu va fi completă. Schimbarea este progresivă, iar împlinirea perfectă a profeției din Apocalipsa 14:8 este încă în viitor. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 320

Joi, 7 martie: Solia îngerului al treilea

Al treilea înger zboară prin mijlocul cerului, vestind poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Aceasta este lucrarea ce trebuie făcută în aceste zile din urmă. Solia nu pierde nimic din putere pe măsură ce înaintează în zbor. Ioan vede lucrarea crescând în putere, până când pământul întreg se umple de slava lui Dumnezeu. Solia: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui” să fie transmisă cu voce tare. Ființele omenești trebuie să ducă mai departe lucrarea Domnului cu zel și energie întețite. În cămin, în școală și în biserică, bărbați, femei și tineri trebuie să se pregătească să dea lumii solia. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, ed. 2017, p. 212

Solia îngerului al treilea conținea amenințarea cea mai înspăimântătoare care le-a fost adresată vreodată muritorilor. Un păcat care face să coboare mânia lui Dumnezeu neamestecată cu milă trebuie să fie îngrozitor. Oamenii nu trebuie să fie lăsați în întuneric cu privire la acest subiect important, iar avertizarea împotriva acestui păcat trebuie să-i fie vestită lumii înainte de venirea judecăților lui Dumnezeu, pentru ca toți să știe de ce urmează să fie loviți și să aibă șansa de a scăpa.
În miezul acestui mare conflict s-au dezvoltat două clase opuse. O clasă „se închină fiarei și chipului ei și primește semnul ei”, aducând asupra ei judecățile înspăimântătoare cu care a amenințat îngerul al treilea. Cealaltă clasă, aflată într-un contrast izbitor cu lumea, „păzește poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus” (Apocalipsa 14:9,12). – Istoria mântuirii, ed. 2009, p. 300

În timp ce pământul este cuprins de focul distrugerii, neprihăniții locuiesc în siguranță în cetatea sfântă. A doua moarte nu are nicio putere asupra celor care au avut parte de prima înviere. Pentru păcătoși, Dumnezeu este un foc mistuitor, dar, pentru poporul Său, El este un soare și un scut (Apocalipsa 20:6,9; Psalmii 84:11).
„Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră” (Apocalipsa 21:1). Focul care îi distruge pe păcătoși curăță pământul. Orice urmă de blestem este îndepărtată. Niciun iad veșnic nu va păstra înaintea ochilor celor mântuiți consecințele îngrozitoare ale păcatului.
Rămâne o singură amintire: Răscumpărătorul nostru va purta pentru totdeauna semnele răstignirii. Pe fruntea Sa rănită, pe coasta Sa, pe mâinile și picioarele Sale vor rămâne singurele urme ale cruzimii păcatului. Privindu-L pe Hristos în slava Sa, profetul spune: „Din mâna Lui pornesc raze și acolo este ascunsă tăria Lui” (Habacuc 3:4). – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 553–554

Vineri, 8 martie

Studiu suplimentar: Tragedia veacurilor, cap. 38, „Ultima avertizare”; Scrieri timpurii, cap. „Ilustrarea mișcării adventiste, ed. 2015, pp. 268–272.