Partea I: PRIVIRE GENERALĂ

Textul-cheie: Apocalipsa 10:7

Pasajul studiat: Cele șapte trâmbițe (Apocalipsa 8:2 – 11:18) se bazează pe imaginea altarului tămâierii (Apocalipsa 8:3,4) și conțin un „interludiu” (Apocalipsa 10:1 – 11:13) în care este prezentat poporul lui Dumnezeu în timpul înfiorătoarei trâmbițe a șasea (Apocalipsa 9:12-21).

Introducere: Scopul trâmbițelor este explicat în conexiune cu pecetea a cincea (Apocalipsa 6:9-11). Referirea la altarul de aur al tămâierii și la altarul arderilor-de-tot, precum și la rugăciunile sfinților din Apocalipsa 8:3,4, leagă trâmbițele de scena din Apocalipsa 6:9,10. Cele șapte trâmbițe răspund la rugăciunile sfinților ca persecutorii lor să fie judecați (compară și Apocalipsa 6:10 cu Apocalipsa 8:13). De aceea, evenimentele înfățișate de trâmbițe se abat se pare asupra adversarilor poporului lui Dumnezeu de-a lungul istoriei creștine.

Temele studiului:
I. Semnificația trâmbițelor în Biblie
II. Timpul de începere a perioadei trâmbițelor
III. Semnificația imaginilor din primele șase trâmbițe
IV. Relația „interludiului” cu cele șapte trâmbițe
V. Aluzia din Apocalipsa 10 la Daniel 12

Aplicația pentru noi: După ce citiți despre trâmbițe, gândiți-vă ce încurajări le aduc trâmbițele și pecetea a cincea celor care suferă din cauza Evangheliei și ce ne spun ele despre soarta celor care se împotrivesc Evangheliei.

Partea a II-a: COMENTARIU

Pasajul despre cele șapte trâmbițe din Apocalipsa (în special Apocalipsa 8:2–9:21) este unul dintre cele mai dificile pasaje din Biblie. De-a lungul anilor, cercetătorii adventiști ai Bibliei nu au ajuns la un acord în privința semnificației lui. Există însă unele aspecte suficient de clare și ne vom ocupa de ele în cele ce urmează.

Temele principale ale studiului 7 pe larg:

I. Semnificația trâmbițelor în Biblie

Cuvintele grecești pentru trâmbițe și pentru trâmbițat apar de 144 de ori în Septuaginta. De cele mai multe ori (105 din 144), ele sunt folosite în război, în închinare și în rugăciune sau în situații în care acestea se suprapun. Pasajul cel mai clar despre semnificația trâmbițelor este cel din Numeri 10:8-10. În vechiul Israel, trâmbițele puteau fi folosite exclusiv de preoți (vers. 8), chiar și în timp de război. Sunetul de trâmbiță reprezenta o rugăciune înălțată la Dumnezeu ca El să intervină în luptă (vers. 9). La fel, în templu și la sărbători, sunetul trâmbițelor invoca intervenția spirituală a lui Dumnezeu în viața poporului Său (vers. 10). Prin urmare, semnificația principală a trâmbițelor în Vechiul Testament este rugăciunea cu privire la legământ, cererea ca Dumnezeu să-Și aducă aminte de poporul Său.

În Noul Testament, trâmbițele și trâmbițatul apar de cele mai multe ori în Apocalipsa 8 și 9. La prima vedere, sunatul din trâmbiță în război pare a fi sensul principal al celor șapte trâmbițe din Apocalipsa. Însă relația dintre trâmbițe și pecetea a cincea (vezi Introducerea de mai sus) arată că rugăciunea este tema primordială și aici. Trâmbițele din Apocalipsa sunt un răspuns la rugăciunile sfinților lui Dumnezeu care suferă (Apocalipsa 6:9,10; 8:2-6). Ele îi asigură că Dumnezeu le cunoaște suferința și că, deși poate părea că tace, El a acționat deja în istorie împotriva persecutorilor lor (compară Apocalipsa 6:10 cu Apocalipsa 8:13 – vezi şi Aplicația, punctul 1).

II. Timpul de începere a trâmbițelor

Pentru unii interpreți adventiști, aruncarea cădelniței (focului) din Apocalipsa 8:5 înseamnă că evenimentele care urmează (Apocalipsa 8:6) se petrec după închiderea timpului de probă. Aceasta înseamnă că cele șapte trâmbițe ar reprezenta evenimente din timpul sfârșitului și nu o anunțare a evenimentelor din decursul istoriei creștine. Însă unele indicii din text fac interpretarea aceasta foarte puțin probabilă.

În primul rând, în prima jumătate a cărții, viziunile încep cu era noutestamentară și acoperă evenimente de pe parcursul istoriei creștine. În al doilea rând, indiferent de semnificația aruncării cădelniței (focului) din Apocalipsa 8:5, este clar că timpul de probă nu s-a încheiat la momentul trâmbiței a șasea. Mijlocirea de la altar încă mai are loc (Apocalipsa 9:13). Evanghelia încă se mai vestește (Apocalipsa 10:11; 11:3-6,12,13). Faptul că „interludiul” din Apocalipsa 10:1 trebuie inclus în înțelegerea trâmbiței a șasea este demonstrat la tema 4. Nu în ultimul rând, vestirea Evangheliei și timpul de probă se încheie abia la sunetul trâmbiței a șaptea (Apocalipsa 10:7). Prin urmare, cele șapte trâmbițe din Apocalipsa par a acoperi întreaga istorie din vremea lui Ioan și până la încheierea timpului de probă și la evenimentele finale.

III. Semnificația imaginilor din primele șase trâmbițe

1. Prima trâmbiță apelează la limbajul Vechiului Testament referitor la judecățile lui Dumnezeu (piatră, foc și sânge – Exodul 9:23-26; Isaia 10:16-20; Ezechiel 38:22) trimise asupra poporului Său, reprezentat prin diferite simboluri (vegetație și copaci – Isaia 28:2-4; Ezechiel 20:47,48). De aici și afirmația din studiu că prima trâmbiță reprezintă judecata lui Dumnezeu asupra Ierusalimului care Îl respinsese pe Hristos (Matei 23:37,38; Luca 23:28-31).

2. A doua trâmbiță amintește, per ansamblu, de judecățile lui Dumnezeu asupra adversarilor Lui (Exodul 7:19-21) și în special de căderea vechiului Babilon (Ieremia 51:24,25,41,42). De aceea, studiul asociază trâmbița aceasta cu căderea Imperiului Roman.

3. Simbolismul trâmbiței a treia corespunde cu imaginile biblice legate de lucrarea lui Satana (Isaia 14:12-19; Luca 10:18; Apocalipsa 12:9). Însă alte simboluri, precum făclia, izvoarele apelor, râurile și apele, sugerează viață și creștere spirituală (Psalmii 1:3; 84:6,7; 119:105; Ieremia 2:13). Căderea stelelor și amărârea apelor conectează cele două idei, sugerând pervertirea adevărului și apariția apostaziei. Studiul asociază, de aceea, această trâmbiță cu starea bisericii din Evul Mediu.

4. În trâmbița a patra, sursele de lumină (soarele, luna și stelele) se întunecă, simbolurile adevărului sunt parțial eclipsate. Întunecarea aceasta poate reprezenta fie apariția secularismului după Evul Mediu, fie adâncirea apostaziei în biserică (Exodul 10:21-23; Iov 38:2; Isaia 8:22; Ioan 1:4-11; 3:18-21).

5. La trâmbița a cincea, întunericul parțial din trâmbița a patra devine total și mondial (Apocalipsa 9:1,2; Luca 8:31). Acesta reprezintă triumful apostaziei religioase și al secularismului din epoca modernă. Odată ce Dumnezeu și adevărul intră în eclipsă totală, omenirea păcătoasă este lăsată în seama chinului demonic al dorințelor distructive (Apocalipsa 9:3-11; Luca 8:31; 10:17-20). Singura cale de a fi protejați este o relație strânsă cu Dumnezeu (Apocalipsa 9:4; Efeseni 1:13,14).

6. Dacă primele cinci trâmbițe conțin multe aluzii la vechiul Egipt, trâmbița a șasea este un ecou al relatărilor biblice despre vechiul Babilon. Ea menționează Eufratul (Apocalipsa 9:14), idolatria Babilonului (Apocalipsa 9:20; Daniel 5:4,23) și căderea lui (Apocalipsa 9:21; Isaia 47:9-12). Are totodată multe puncte comune cu al șaselea potir (Eufratul, limbajul militar, referirile la demoni – Apocalipsa 16:12-16). De aceea, trâmbița a șasea descrie o opoziție față de Dumnezeu similară cu cea a Babilonului din timpul sfârșitului (Apocalipsa 17:4,5).

IV. Relația „interludiului” cu cele șapte trâmbițe

Trâmbițele îi vizează pe cei răi (Apocalipsa 9:4,20,21), însă „interludiul” (Apocalipsa 10:1 – 11:13) îl vizează pe poporul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, „interludiul” nu este separat de trâmbițe, ci face parte din trâmbița a șasea.

Apocalipsa 8:13 menționează că urmează să mai vină trei necazuri asupra locuitorilor pământului. Primul este trâmbița a cincea (Apocalipsa 9:12). Al doilea este trâmbița a șasea, care se încheie tocmai la Apocalipsa 11:14. Prin urmare, capitolul 10 și cea mai mare parte a capitolului 11 fac parte din trâmbița a șasea. În timp ce forțele răului se adună pentru criza finală din timpul trâmbiței a șasea (Apocalipsa 9:16), forțele binelui se strâng pentru a le înfrunta (Apocalipsa 7:4; 10:1 – 11:13).

V. Aluzia din Apocalipsa 10 la Daniel 12

În Apocalipsa 10:5,6 se găsește una dintre cele mai clare aluzii la Vechiul Testament din toată Apocalipsa. Apocalipsa 10:5,6 și Daniel 12:7 au în comun opt cuvinte semnificative. În ambele pasaje, o ființă cerească stă în picioare pe mare sau deasupra apelor, își ridică mâna dreaptă către cer și jură pe Cel ce este viu în vecii vecilor/Cel ce trăiește veșnic. Relația dintre „o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme” din Daniel 12:7 și „nu va mai fi nicio zăbavă/nu va mai fi timp” din Apocalipsa 10:6 indică faptul că îngerul din Apocalipsa 10 anunță încheierea perioadelor profetice din Daniel în contextul trâmbiței a șasea (pregătirea pentru evenimentele finale, vezi tema IV de mai înainte).

Partea a III-a: APLICAȚIA PENTRU NOI

Textul celor șapte trâmbițe nu se pretează prea mult la aplicații pentru viață. Însă instructorul poate adresa următoarele întrebări (sunt incluse și sugestii de răspuns):

1. Ce încurajare primesc, din relația dintre introducerea la trâmbițe (Apocalipsa 8:3-5) și pecetea a cincea (Apocalipsa 6:9-11), cei care suferă astăzi din cauza Evangheliei? Cererea martirilor din pecetea a cincea primește răspuns prin cele șapte trâmbițe. Mesajul trâmbițelor este că Dumnezeu vede suferința poporului Său și că reacționează la nedreptate, nu doar la sfârșit, ci și pe parcursul istoriei. Poate că, la fel ca Iov, nu înțelegem întotdeauna cum lucrează Dumnezeu, însă avem motive să ne încredem în El, chiar și în cele mai negre perioade.

2. Judecățile din primele două trâmbițe cad asupra acelor puteri care s-au unit pentru a-L răstigni pe Isus (autoritățile religioase din Ierusalim aflate sub conducerea lui Caiafa și autoritatea civilă romană condusă de Pilat). Ce ne spune aceasta despre opoziția față de Evanghelie? Opoziția față de Evanghelie este de obicei de două tipuri: opoziția din interiorul bisericii și opoziția din exteriorul bisericii. Isus a fost răstignit atunci când conducătorii Israelului (din interior) s-au unit cu puterile din exterior (Roma). Cea mai aprigă împotrivire o manifestă de multe ori cei care mărturisesc a avea credință, dar care, de fapt, sunt lupi în piele de oaie.