Asemenea Lui

Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră. – Geneza 1:26

Ce văd când privesc în oglindă?

Să fiu sinceră, văd buzele şi înfăţişarea mamei mele. Văd nasul şi dinţii stricaţi ai tatălui meu. Deşi seamăn foarte mult cu mama, eu nu sunt la fel de frumoasă ca ea. Faţa mea este lată, ca a tatălui meu, dar, incredibil, am urechile mari ale mamei mele. Sunt o combinaţie dintre tata şi mama.

Duhul Sfânt îmi vorbeşte acum şi îmi spune să privesc din nou. El îmi spune să privesc îndelung la reflecţia pe care o văd în oglindă. Aşa şi fac. Ce văd?

Ei bine, mă gândesc, văd o mână de ţărână prăfuită şi învechită, modelată după chipul lui Dumnezeu. Uau! Nu cred că Dumnezeu arată ca mine – eu sunt prea urâtă! Chiar aşa? îmi spune Duhul Sfânt. Valerie, Îl faci mincinos pe Dumnezeu?

Nu, m-am grăbit eu să răspund. Nu aş spune asta niciodată.

Biblia îmi spune că am fost creată să semăn cu cineva. „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” (Geneza 1:27).

Uau! Eu am fost făcută după asemănarea lui Dumnezeu. Dar, în tot acest timp, Satana mi-a spus minciuni despre mine şi m-a făcut să mă simt urâtă. El este un înşelător. Oricine este creat după asemănarea şi chipul lui Dumnezeu nu poate fi urât.

Vrăjmaşul sufletelor vrea ca noi să avem o imagine negativă despre noi tot timpul. Dacă ne poate face să credem că suntem urâţi, poate că va reuşi să ne facă să nu mai credem că Dumnezeu ne iubeşte cu o iubire divină atât de mare, încât oamenii muritori nu au putut să o înţeleagă – pot doar să o simtă. Dragostea lui Dumnezeu este atât de profundă, încât, „pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (vezi Romani 5:8). El a întins dragostea şi harul Său atât de departe, încât să ne poată cuprinde chiar şi atunci când suntem mânjiţi de urâţenia păcatului. În ochii lui Dumnezeu, păcatul este urât – nu noi.

De fapt, „sunt o făptură aşa de minunată” (Psalmii 139:14). Te provoc să priveşti în oglindă şi să îi spui persoanei care se uită la tine: „Eşti frumoasă. Eşti unică. Dumnezeu te-a creat ca o capodoperă. Nu mai este nimeni ca tine. Aminteşte-ţi să Îi mulţumeşti Lui pentru tot ce a făcut pentru tine.”

Valerie Fisher Green

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.